La 1 Decembrie 2013, compatrioţii noştri din ţară şi de pretutindeni aniversează Ziua Naţională a României, sărbătoare publică statuată prin lege organică şi Constituţie. Alături de Imn, Drapel şi Stemă, Ziua Naţională este un simbol sacru al naţiunii noastre, ce ne reaminteşte, an de an, de idealurile înaintaşilor şi jertfele seculare aduse pe altarul unităţii Patriei, care s-au văzut împlinite în prima zi a lui decembrie 1918. Hotărârea adoptată, în urmă cu 95 de ani, de către Adunarea Naţională întrunită la Alba Iulia, consfinţea crezul de veacuri al bărbaţilor de frunte ai ţării, al voievozilor şi domnitorilor, al fruntaşilor politici, al oamenilor de ştiinţă şi cultură, al revoluţionarilor paşoptişti, dar şi al tuturor românilor, care au luptat la Posada, la Podul înalt sau la Călugăreni, la Plevna ori Vidin, la Mărăşeşti şi Oituz, pentru un ideal sfânt – întregirea ţării în graniţele unui stat independent. Cu acest prilej la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea, astăzi 29.11.2012, a avut loc într-un cadru oficial, o expunere privind însemnătatea acestei zile, precedată de intonarea imnului naţional, iar duminică, 01 decembrie2013, jandarmii vor participa la ceremonia militară organizată de Comenduirea Garnizoanei Focşani în Piaţa Unirii, cu un pluton de jandarmi şi tehnică din dotare (un A.T.V, o autospecială Dacia Logan, o autospecială Subaru Forester, o autospecială Volkswagen Transporter şi o autospecială de trasport efective). De asemenea cu această ocazie, prin ordin al inspectorului general al Jandarmeriei Române, un ofiţer şi nouă subofiţeri, care s-au distins prin modul de executare a misiunilor şi rezultatele obţinute, au fost înaintaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad, iar un ofiţer şi trei subofiţeri au primit distincţia de serviciu. Au mai fost acordate recompense morale, de către inspectorul şef al Inspect