Scris de Cristina Ghilea - În acest an, manifestările de Ziua Naţională ies din tiparul anost al anilor trecuţi.
Ziua Naţională a României se va serba, în această duminică, în Piaţa Unirii, după un program menit să atragă şi să mulţumească cât mai mulţi orădeni. Pe lângă momentele oficiale consacrate, organizatorii au pus în scenă şi o defilare a unităţilor militare din garnizoana Oradea şi a altor instituţii dar şi o etalare a echipamentului de luptă respectiv de intervenţie.
Pe traseul Piaţa Unirii – Piaţa Ferdinand, de la ora 13:15 se vor înşira, în pas de defilare Jandarmeria, Poliţia Municipiului, Salvamontul, SMURD-ul, pirotehniştii, pompierii şi Poliţia Locală.
Debutul evenimentelor este anunţat pentru ora ora 12:00, la Statuia voievodului „Mihai Viteazul”, cu intonarea Imnului Național şi cu un Te Deum oficiat de preotul militar al garnizoanei. Alocuțiuni privind însemnătatea evenimentului vor fi rostite de prefectul Claudiu Pop și de profesorul universitar dr. Viorel Faur. Ca notă specială, e menţionată înmânarea unui drapel naţional şi a unei diplome de excelenţă către persoane cu rezultate remarcabile în activitate. Programul continuă cu depunerea de coroane, jerbe și buchete de flori la statuia voievodului şi cun un scurt recital al corului veteranilor „Traian Moșoiu” din Oradea.
Un moment de mare atracţie este parada militară cu personal și tehnică. Un altul, la fel de apetisant, este servirea celor 2.500 de porții de fasole cu ciolan și a unui ceai cald, oferite de 1 Decembrie, pe platoul din Parcarea Independenței.