Trenul, căile ferate sunt metafore, dar şi reprezentări palpabile ale realităţii, ale progresului ori regresului unei societăţi. Ca metaforă, dar şi ca lucru tangibil a existat un tren al unirii, trenul care l-a adus pe regele României Mari de la Iaşi la Bucureşti, la 1 decembrie 1918. Povestea lui o aflaţi în rândurile următoare.

Titlul acestei intervenţii mi-a fost prilejuit de o invitaţie, pe care nu am putut-o onora, nefiind în ţară zilele acestea, inivitaţie primită de la Ministerul Transporturilor, mai precis, de la CENTRUL NAŢIONAL DE CALIFICARE ŞI INSTRUIRE FEROVIARĂ – CENAFER. Un program desfăşurat între 29 noiembrie şi 1 decembrie, implicând Casa Regală a României, Ministerul şi ministrul transportului, reprezentanţi ai mediului universitar: istorici şi ingineri politehnişti, olimpici naţionali, având incluse şi pentru publicul larg vizitarea trenului regal, redeschiderea salonului regal de la Gara de Nord Bucureşti etc (iată aici şi linkul cuprinzând programul pe larg pe adresa cenafer secţiunea evenimente:http://www.cenafer.ro/ sau programul direct

https://docs.google.com/file/d/0B2-LuvCtBKrVUUZYQW5BVmNjRjQ/edit?pli=1).

Ieşind din acest excurs, sper eu, nu prea lung, dar necesar, pentru a sublinia şi în acest fel contribuţia pe care căile ferate au avut-o, de-a lungul timpului, la construirea României moderne, dar poate şi sub aspectul mai puţin cunoscut al contribuţiei pe care au avut-o la realizarea României Mari. Pentru ceferişti Marele Război a însemnat, ca şi pentru alte categorii sociale, un moment plin de jertfe umane, de muncă şi stăruinţă pentru a menţine comunicaţiile feroviare din spatele frontului, iar ulterior implicarea în dificilul proces al refacerii căilor ferate. Ca mărturie a rolului important jucat de căile ferate, a sacrificiului ceferiştilor, la Gara de Nord din Bucureşti s-a ridicat monumentul eroilor feroviari. @