Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De Ziua Națională, Monumentul Eroilor Grăniceri din Chișineu-Criș a fost acoperit de flori

Publicat in Glasul Aradului, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Festivitatea organizată de administrația orașului Chișineu-Criș în prima parte a zilei de vineri, în cinstea Zilei Naționale a României, s-a desfășurat fără nici un cusur, așa cum era de așteptat. Se poate spune că și vremea a ținut cu organizatorii: a fost rece dar calmă. Ca în fiecare an, și în acest an, de Ziua Națională a României, administrația orașului Chișineu-Criș a organizat o acțiune, în câteva etape, spre a marca festiv importanta sărbătoare. Punctul culminant al primei părți a fost defilarea stradală – realizată pe ritmurile melodiilor interpretate de fanfara „Sunetul Aradului“ – pe traseul dintre Primărie și Monumentul Eroilor Grăniceri. Ajunși aici, s-a continuat cu tradiționala slujbă religioasă de pomenire a eroilor, ținută de un sobor de preoți. A urmat un elocvent cuvânt al primarului orașului Chișineu-Criș, Gheorghe Burdan, adresat tuturor celor prezenți, din numeroasa asistență făcând parte și foarte mulți copii. Alături de un scurt istoric al evenimentelor ce au culminat cu Marea Unire din 1 Decembrie 1918, primarul Gheorghe Burdan a făcut referire și la contribuția fruntașilor vremii, din zona Aradului, în procesul Marii Uniri. A adresat apoi tuturor concetățenilor săi cele mai sincere urări de sănătate, belșug și progres, asigurându-i că activitatea sa va fi, și pe mai departe, pusă în slujba comunității în mijlocul căreia trăiește. A încheiat cu urările: „La mulți ani tuturor!“ și „La mulți ani, România!“. Au urmat apoi depunerile de coroane de flori, fanfara „Sunetul Aradului“ asigurând un fond sonor deosebit. Alături de staff-ului Primăriei Chișineu-Criș – în frunte cu primarul Gheorghe Burdan, au fost prezenți la festivitate și Prefectul Județului Arad – Cosmin Pribac, deputatul Dorel Căprar, reprezentanții instituțiilor publice locale, ai unităților industriale și economice locale, ai formațiunilor politice, numeroși copii de la școlile di

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anamaria Gavrilă şi-a depus la BEC candidatura la alegerile prezidenţiale: Este una de conjunctură, nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime/ Candidatura mea este pentru a reda românilor Turul 2, înapoi şi preşedintele pe care l-au votat deja

News.ro acum o ora
Preşedintele POT, Anamaria Gavrilă, şi-a depus, sâmbătă seară, la Biroul Electoral Central (BEC) candidatura la alegerile prezidenţiale din partea partidului pe care îl conduce. Ea a afirmat că a strâns peste 400.000 de semnături, dar ”această candi

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum o ora
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 4 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 2 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum 31 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 34 minute
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum o ora
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 2 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

8°/24°
dum.

5°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°