DNA Cluj a redeschis ancheta cu privire la achiziţionarea de către Primăria Cluj a celebrelor tramvaie mov. Firma poloneză care a câştigat licitaţia este acuzată de înşelăciune. Compania din Arad care a contestat afacerea solicită şi achetarea comisiei de licitaţie, în frunte cu fostul primar Radu Moisin. Acesta spune că s-a respectat caietul de sarcini şi că, în urma licitaţiei, primăria a reuşit să cumpere tramvaie mai ieftine.
Procurorul şef al DNA Cluj, Elena Botezan, a dispus redeschiderea dosarului penal cu privire la achiziţia de tramvaie de către Primărie. Practic, a fost informată o parte din soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de un alt procuror în luna martie, în urma plângerii societăţii Astra Vagoane Arad. Şeful DNA Cluj a cerut continuarea cercetării faţă de compania poloneză PESA, câştigătoarea licitaţiei de anul trecut, sub acuza de înşelăciune.
DOSAR REDESCHIS
SURSA: Ordonanţă DNA Cluj (economica.net)
"Dispun admiterea în parte a plângerii formulate de petenta Astra Vagoane Călători Arad şi continuarea cercetărilor faţă de persoana juridică PESA SA Polonia cu privire la comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de articolul 215 Cod penal", se arată în Ordonanţa Procurorului şef DNA Cluj. Mai exact, Astra Arad i-a acuzat pe polonezi de înşelăciune pentru că tramvaiul lor nu ar fi respectat cerinţele tehnice stipulate în caietul de sarcini al licitaţiei.
Potrivit Astra Vagoane Arad, tramvaiele polonezilor încalcă caietul de sarcini, unde s-ar fi stipulat că aceste tramvaie trebuie să aibă podea coborâtă pe toată suprafaţa şi uşi duble în faţă.
Producătorul de tramvaie din Arad a depus şi o plângere la Curtea de Apel Cluj împotriva soluţiei de neîncepere a urmării penale în cazul comisiei de licitaţie. Aceasta se va judeca în 13 decembrie. Fostul primar Radu Moisin, care a făcut parte din comisia de li