În Croația, ca și în alte țări europene, criza economică a fost însoțită de ascensiunea radicalismelor de tot felul.
Duminică 2 decembrie alegătorii celei mai noi membre a UE, Croația, vor fi chemați să decidă prin referendum pentru sau împotriva căsătoriilor gay. Consultarea a fost inițiată de o grupare conservatoare care promovează interzicerea egalității conjugale prin chiar constituția țării. Detalii are Mircea Țicudean.
După o conviețuire de șase ani, Hana și Iva, două croate, au hotărât că vor să fie împreună toată viața și să crească copii. Dar visul lor – scrie agenția France Presse – s-ar putea să se complice după ziua de duminică, atunci când croații vor decide după toate probabilitățile să interzică prin constituție căsătoriile între persoane de același sex.
”Problema noastră este că statul nu ne recunoaște și nu ne apără ca familie”, spune Iva, o traducătoare de 41 de ani din Zagreb. ”În Croația putem trăi relativ confortabil ca pereche de același sex, dar asta numai până se întâmplă ceva neprevăzut”.
Asemenea griji sunt cunoscute cuplurilor gay din lumea întreagă, scrie AFP, mai exact din țările unde drepturile lor sunt recunoscute numai parțial. Dacă un partener moare, celălalt nu poate moșteni, dacă unul se îmbolnăvește, celălalt nu-l poate vizita la spital și nu poate lua decizii medicale cruciale. ”Dar cel mai rău este că nu putem crește împreună copii, iar ceasul biologic nu așteaptă”, spune Hana, care are 40 de ani.
Minoritățile sexuale din Croația au făcut progrese încete dar sigure de la declararea independenței țării, ba chiar și în ultimul deceniu. În 2002 huliganii de fotbal au luat la bătaie participanții de la pride-ul din Zagreb, iar astăzi Croația asigură parteneriat civil pentru gay, ce-i drept cu valoare mai mult simbolică, și este considerată una din cele mai liberale țări în a