Este cel de-al treilea caz de suicid din această săptămână din Vrancea, după ce un agent de penitenciare şi un fost funcţionar al Prefecturii Vrancea au ales aceeaşi cale de a încheia socotelile cu viaţa.
Profesorul de sport Gabriel Ilei de la Colegiul Tehnic "Gheorghe Balş" din Adjud a fost găsit spânzurat astăzi dimineaţă, în incinta sălii de sport unde şi-a desfăşurat în ultimii ani activitatea de dascăl.
Cei care au dat peste cadavrul său au fost chiar elevii care aveau ore în acestă dimineţă cu profesorul adjudean, iar din primele cercetări rezultă că gestul profesorului adjudean de a se spânzura a fost realizat aseară.
Nu se cunosc deocamdată motivele care au condus la această tragedie, mai ales că profsorul era unul dintre cei mai apreciaţi dascăli din liceu, care îşi desfăşura orele în mod exemplar, iar sala de sport în care a ales să-şi încheie socotelile cu viaţa era îngrijită cu mult drag de către Gabriel Ilie.
Profesorul Ilie avea trei copii.
Este cel de-al treilea caz de suicid din această săptămână, după ce după ce un agent de penitenciare şi un fost funcţionar al Prefecturii Vrancea au ales aceeaşi cale de a încheia socotelile cu viaţa.
Totodată, este cel de-al treila caz de sinucidere în rândul profesorilor la Adjud în acest an, după Carmen Liliana Ciubotaru, colegă de cancelarie cu Gabriel Ilie Colegiul Tehnic „Gheorghe Balş” din Adjud, care s-a aruncat de la etajul 4 şi Adrian Bostan, de la Liceul "Emil Botta" din Adjud, fiul fostului inspector general Iordache Bostan, care s-a spânzurat în vară în casa părinţilor săi.
Mai puteţi citi:
Biletul de adio al fiului fostului inspector general înainte de a se sinucide:”Am decis să mă spânzur”
O profesoară din Adjud s-a sinucis aruncându-se de la etajul 4