Premierul Victor Ponta afirmă că i-a "învăţat cu afinata "pe prim-ministrul chinez Li Keqiang şi pe ceilaţi membri ai delegaţiei oficiale a Chinei, cu ocazia dineului oficial, precizând totodată că a primit din partea omologului său de la Beijing o minge de baschet adusă rapid, în 24 ore, din China.
"I-am învăţat pe oaspeţii chinezi cu afinata. La început au fost circumspecţi, dar şi-au dat seama că România are foarte multe lucruri bune", a spus Ponta la Antena 3.
El a arătat că premierul chinez i-a dăruit, luni, un obiect convenţional, respectiv un obiect de artă chinezească, dar i-a observat în birou o minge de baschet şi tricoul lui Ghiţă Mureşan înrămat, iar marţi s-a sunat în China, la o fabrică de mingi de baschet, şi a fost comandată o minge specială, în culorile României. Mingea a sosit la Bucureşti miercuri şi i-a fost înmânată premierului Ponta în cursul serii, cu semnătura prim-ministrului chinez.
Ponta a precizat că, la rândul său, i-a dăruit prim-ministrului chinez un "uriaş" coş cu produse bio româneşti, aşa cum i-a dăruit şi cancelarului german Anglea Merkel, precum şi o copie a sabiei lui Ştefan cel Mare, "cu numărul norocos 19", din colecţia Ministerului de Externe.
Premierul Victor Ponta afirmă că i-a "învăţat cu afinata "pe prim-ministrul chinez Li Keqiang şi pe ceilaţi membri ai delegaţiei oficiale a Chinei, cu ocazia dineului oficial, precizând totodată că a primit din partea omologului său de la Beijing o minge de baschet adusă rapid, în 24 ore, din China.
"I-am învăţat pe oaspeţii chinezi cu afinata. La început au fost circumspecţi, dar şi-au dat seama că România are foarte multe lucruri bune", a spus Ponta la Antena 3.
El a arătat că premierul chinez i-a dăruit, luni, un obiect convenţional, respectiv un obiect de artă chinezească, dar i-a observat în birou o minge de baschet şi tricoul lui Ghiţă Mureş