(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013) La o depărtare de doar cîţiva zeci de kilometri de centrele turistice ale litoralului turcesc (Kusadasi, Ephes, Selkuc), urcînd printr-un peisaj pe care îl vezi deseori în pozele de pe pereţii agenţiilor de turism, ai şansa să ajungi în Tire - unul dintre cele mai inedit de frumoase (şi puţin turistice) oraşe ale districtului Izmir.
Deluros, cu străzi întortocheate, care urcă şi coboară în pante uneori dulci, alteori abrupte, Tire este unul dintre acele oraşe de care timpul pare că a uitat, în care îţi este uşor să "te pierzi" printre dughenele mici, în uşile cărora stau hangii autentici, meseriaşii lucrînd sau sporovăind unul cu altul, bînd ceai sau fumînd.
Istoric, oraşul datează din perioada Lidiană, denumirea Tyrha însemnînd la origine "castel", fiind şi una dintre cele mai vechi aşezări din vestul Anatoliei, avînd - aveam să aflăm - un foarte bogat tezaur cultural.
Dacă reuşeşti, aşadar, să ajungi în Tire, ar fi bine să o faci într-o zi de marţi, cînd are loc tîrgul săptămînal. Îi poţi vedea la lucru pe şelari, pe cositori, tapiţeri, ţesători, pe împletitorii de frînghii, pantofari sau pe făuritorii de papuci (să nu carecumva să plecaţi de aici fără să cumpăraţi "faimoşii papuci de Tire").
Aici aproape orice se poate face pe comandă. Dacă intri în dugheana unui meseriaş, poţi asista nu doar la un întreg spectacol al măiestriei sale, dar poţi fi şi martorul ospitalităţii prin excelenţă - iar bunăvoinţa locuitorilor o simţi şi din gesturile fireşti (într-un magazin, de exemplu, proprietarul ne-a tras imediat cîteva scaune, ne-a adus ceaiuri şi ne-a scos de sub tejghea halva, insistînd cu gesturi părinteşti să mîncăm, că "ne face bine"), dar şi din acea incredibilă comunicare între două limbi total diferite - orice barieră este dizolvată, se pare, de o deschidere umană autentică. Bibl
