Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DSP Ialomiţa a solicitat 50.000 de doze de vaccin antigripal

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

Direcţia de Sănătate Pubică (DSP) a judeţului Ialomiţa a solicitat 50.000 de doze de vaccin antigripal, Ministerul Sănătăţii urmând să distribuie vaccinul în teritoriu în perioada imediat următoare.

Comparativ cu anii anteriori, solicitarea DSP Ialomiţa este redusă la jumătate, iar asta pentru a evita ca vaccinul neutilizat să expire, cum s-a întâmplat nu de puţine ori.

Potrivit reprezentanţilor DSP Ialomiţa, vaccinarea antigripală va demara în perioada imeiat următoare, iar prioritate vor avea, ca şi în anii anteriori, copiii, bătrânii şi cei care suferă de boli cronice.

„În acest moment, nu dispunem de vaccinuri, dar în cel mai scurt timp o să le avem. În anii anteriori, cantitatea de vacciunuri a fost dublă, însă nu s-a consumat în totalitate, iar anul acesta am solicitat un număr mai mic de vaccinuri si sperăm să primim de la Ministerul Sănătăţii o cantitate apropiată de cea solicitată. Situaţia în Ialomiţa, cu vaccinul distribuit pe unităţi medicale şi pe doze, trebuie trimisă până la 20 decembrie 2013, în consecinţă vaccinarea va începe înainte de acest termen.Vaccinul va fi distribuit în special grupelor ţintă care sunt mai vulnerabile epidemiei de gripă, astfel ne referim la cei care suferă de boli cronice, precum diabetul, cancerul, hepatita C, precum şi copiii şi bătrânii“, explică Dan Noel, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Ialomiţa.

Cele 50.000 de doze de vaccin Influvac vor fi distribuite în judeţul Ialomiţa în perioada imediat următoare, în vreme ce, tot atunci, alte 550.000 de doze de vaccin vor ajunge la medicii de familie din celelalte judeţe ale României.

Vaccinul, fabricat de Abbott Products SRL, va fi însoţit de un prospect cu traducere în limba română pentru modul de administrare, contraindicaţii, reacţii adverse.

Acest vaccin face parte din programul de imunizare pentru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Ministrul Sănătății: Am identificat unităţi sanitare în România unde, din 60 de prezentări la Urgențe, 50 de pacienţi au fost transferaţi în alte unităţi sanitare / În prezent, sistemul nu stimulează performanţa

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unităţi sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgenţe medicale şi chirurgicale, 50 de pacienţi au fost transferaţ

Jannik Sinner a câştigat, în premieră, turneul de la Wimbledon

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial ATP, s-a impus duminică în finala turneului masculin de la Wimbledon, după ce l-a învins pe actualul număr doi mondial, spaniolul Carlos Alcaraz, tra

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum o ora
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 2 ore
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 9 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

26°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°