Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valoarea activelor administrate de Erste Asset Management a depăşit 5 mld. lei

Publicat in BusinessMagazin, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

 

Erste Asset Management, componentă a grupului Erste în România şi liderul pieţei fondurilor mutuale, are la ora actuală peste 5 miliarde lei active în administrare şi peste 110.000 investitori, a informat instituţia.

Compania a început activitatea în urmă cu cinci ani, cu un volum de active în administrare de 362 de milioane de lei, iar în prezent a depăşit un volum de 5,5 miliarde de lei, echivalentul a 1,2 miliarde de euro, active în administrare, ceea ce o îndreaptă spre o cotă de piaţă de 40%, a declarat Dragoş Neacşu, CEO al Erste Asset Management.

"În toţi aceşti ani am înregistrat creşteri ale numărului de investitori de peste cinci ori, peste media pieţei (de trei ori), fiind principala forţă de penetrare a ideii de fond de investiţii în contextul mai larg de introducere a conceptului de finanţe personale în România", spune Neacşu. "În urmă cu cinci ani procesam câteva operaţiuni pe zi, pe care le puteam număra pe degetele unei singure mâini, acum avem şi zile în care procesăm peste o mie de operaţiuni cu valori de zeci sau chiar sute de milioane de lei."

În ultimele 12 luni, randamentele fondurilor Erste AM au fost între 5,6% şi 21,2%. În cazul celor patru fonduri care au existat pe întreaga perioadă de cinci ani (Erste Bond Flexible - fond de obligaţiuni în lei, Erste Balanced - fond diversificat, Erste Equity România - fond de acţiuni, Erste Absolute Return - fond multistrategie), randamentele la cinci ani se plasează între 50,6% şi 92,4%. Erste Money Market (fostul Erste Monetar), fond de piaţă monetară,  funcţionează din 2012.

Erste AM SA a fost înfiinţată în 2008, când a preluat activitatea de administrare a fondurilor de investiţii şi a conturilor individuale de investiţii de la SAI BCR Asset Management SA, fosta subsidiară a Băncii Comerciale Române (BCR).

 

Erste Asset Management, componentă a grupului Er

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 41 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 40 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 20 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum o ora
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°