Cadavrul unei femei a fost găsit, azi, pe un drum forestier din Sinaia, de către jandarmii montani. Pe trupul neînsufleţit, parţial acoperit cu zăpadă, s-au observat, la o primă examinare, mai multe leziuni la nivelul feţei.
O patrulă de jandarmi montani a găsit, sâmbătă, cadavrul unei femei pe traseul Calea Cordului, la aproximativ 500 de metri distanţă de restaurantul Taverna Sârbului.
Trupul neînsufleţit era parţial acoperit cu zăpadă, iar la o primă examinare sau observat leziuni la faţă.
La ora transmiterii acestei ştiri, jandarmii au izolat zona, iar la faţa locului au sosit echipe de criminalişti care vor stabili identitatea femeii şi condiţiile în care aceasta a murit.