Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ei sunt sportivii cu care ne mândrim în 2013

Publicat in Click, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

Într-un an în care fotbalul nu ne-a oferit prea multe clipe de bucurie, sportul românesc n-a dus lipsă de performanţe la cel mai înalt nivel.

De Ziua Naţională, merită să aruncăm o privire în spate şi să-i menţionăm pe cei care au făcut cinste României în competiţiile sportive.

Simona Halep

Câştigătoarea titlului WTA pentru tenismena cu cel mai bun progres pe 2013. Simona Halep este principal candidată la titlul de "sportivul anului" în România. Constănţeanca a avut un an fabulos, în care a câştigat nu mai puţin de şase turnee în circuitul mondial, urcând de pe locul 64 pe 11 în ierarhia WTA.

(Simona Halep)

Larisa Iordache

Gimnastica românească a pierdut-o în acest an pe Sandra Izbaşa, retrasă din activitate, dar continuă să trăiască prin evoluţiile Larisei Iordache. În vârstă de 17 ani, Larisa a câştigat în 2013 medalii atât la Campionatele Europene de la Moscova (inclusive un aur la bârnă) cât şi la Mondialele de la Antwerp.

(Larisa Iordache)

Ana Maria Brânză şi Tiberiu Dolniceanu

Cei doi scrimeri sunt în acest moment starurile României într-un sport care ne-a adus mereu motive de bucurie. Ana Maria Brânză, la spadă feminin, şi Tiberiu Dolniceanu, la sabie masculin, au cucerit în 2013 titlurile europene în probele individuale.

(Ana Maria Brânză)

(Tiberiu Dolniceanu, dreapta)

Fetele de la tenis de masă

Echipa feminină de tenis de masă a României, formată din Daniela Dodean, Elizabeta Samara şi Bernadette Szocs, a ratat la mustaţă titlul european. Fetele noastre au fost învinse în finala competiţiei de o naţională a Germaniei alcătuită din jucătoare chineze naturalizate.

(Daniela Dodean şi Elizabeta Samara)

Oltchim, semifinalistă în Liga Campionilor

La nivel de echipe de club, handbalistele de l

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 43 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 24 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui INCENDIU de vegetație care se extinde rapid

Gandul acum 30 minute
Aeroportul Marsilia Provence a fost închis marți din cauza unui incendiu de vegetație care se extinde rapid în zona de sud a Franței. Incendiul este alimentat de faptul că vântul bate cu până la 70 de kilometri pe oră, iar autoritățile au decis înch

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 58 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°