Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga: PDL îşi doreşte cu adevărat unificarea dreptei, dar o construcţie politică bine făcută

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că PDL doreşte cu adevărat unificarea dreptei, dar că nimeni nu se va bucura de sprijinul acestui partid dacă nu iubeşte portocaliul, simbolul PDL, trandafirul, şi imnul „Verde înrourat“.

Vasile Blaga a afirmat, la Consiliul Judeţean de Coordonare al PDL Suceava, că PDL nu a obţinut nicio victorie uşoară şi a reamintit că PDL va merge la guvernare doar după alegeri, subliniind că democrat-liberalii au câştigat şi în Suceava şi în toată ţara cu eforturi, cu multe renunţări, cu multe sacrificii, cu multă sudoare.

„Ne-au spus unii în iunie că vindem partidul ba la PNL, ba la PSD. PDL va fi vândut, dar clasei de mijloc româneşti care este reprezentată de oamenii cinstiţi din ţara asta, care nu stau cu mâna întinsă la stat, muncesc, plătesc obligaţiile la stat şi vor să fie respectaţi de stat. Asta e dreapta românească, asta e clasa de mijloc, nu cinci-şase intelectuali care discută la televizor doctrine şi acestora le vindem partidul pentru că pe ei trebuie să-i reprezentăm“, a spus Blaga, citat de Mediafax.

Preşedintele PDL a mai afirmat că unora le plac structurile PDL, le plac oamenii din acest partid, adăugând: „Dar ne-ar mărita, vopsi, ne-ar însura“. El le-a transmis acestora că se respectă ceea ce s-a decis, respectiv că nimeni nu se va bucura de sprijinul acestui partid dacă nu iubeşte portocaliul, trandafirul şi imnul PDL, „Verde înrourat“.

Vasile Blaga a mai spus că PDL îşi doreşte „cu adevărat“ unificarea dreptei, mai ales că are experienţa unificării dreptei, „a lucrurilor bine făcute“, fie că este vorba despre alianţe, cum a fost Alianţa Dreptate şi Adevăr, care a câştigat alegerile parlamentare şi prezidenţiale în 2004, sau despre fuziuni, cum a fost fuziunea dintre PD şi PLD, care a câştigat alegerile parlamentare în 2008 şi l-a ajutat pe Traian Băs

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 38 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°