Marea problemă la alegerile pentru preşedinţia FRF este că schimbarea sistemului corupt al fotbalului românesc trebuie validată de oameni adânc ancoraţi în sistem.
Nu a mai rămas mult timp şi fotbalul românesc poate avea şansa de a intra într-o nouă epocă din activitatea sa. Nu se ştie exact când vor avea loc alegerile pentru preşedinţia FRF: cei grăbiţi, sau mai exact cei care vor să încheie conturile cât mai repede, anunţă luna ianuarie, cei aşezaţi se gândesc la începutul lui martie. Lucrul sigur este acela că aceste alegeri sunt cele mai importante din istoria recentă a fotbalului nostru, prin prisma retragerii eternului şi deloc fascinantului Mircea Sandu. Argumentul nu este suficient, nici la Liga Profesionistă, nu sunt mulţi cei care au savurat cu plăcere înlocuirea lui Dumitru Dragomir cu Gino Iorgulescu. Ce mare brânză? Pleacă Tanda, vine Manda, un alt candidat cu probleme cu procurorii, ce mi-e DNA, ce mi-e DIICOT? Preşedintele FRF, anchetat la DNA, la fel ca şi fostul şef al LPF, nou-unsul, anchetat şi el pentru evaziune fiscală, până şi selecţionerul Victor Piţurcă a dat extemporale în legătură cu valiza lui Gigi. Ar fi chiar anormal - zic unii - să avem într-o funcţie de conducere un candidat curat ca lacrima din punct de vedere penal.
Acum când Gică Popescu - cercetat şi el în străvechiul dosar al transferurilor - şi-a lansat candidatura la şefia fotbalului românesc, lucrurile par a fi intrat adânc în normal. Până când a apărut o nouă candidatură: Răzvan Burleanu, fiul fostului golgeter al Bacăului, Gică Burleanu, un tânăr şcolit în politică şi administraţie, care conduce o federaţie română mai mititică, dar şi una internaţională: cea de minifotbal, un fotbal pe teren redus, neîncorporat în structurile FIFA, acolo unde îşi are loc futsalul. "Dar de la fotbalul cu nasturi nu candidează nimeni?", se aud pe ici-pe colo, vorbe răutăcioase, s
