Motto: „Frunzuliţă de arţar / De ce‑i viaţa un calvar? Frunzuliţă foi de vie / Întrebaţi‑o pe soţie!”
Sunt reprezentantul bărbaţilor ţinuţi sub papuc, membri ai fostelor partide reuşite (cu nevestele) şi cerem, cu fermitatea de care n‑am dat dovadă niciodată, dreptul la replică, în faţa soţiilor noastre, precum şi soacrelor!
Tirana a căzut demult, aşa că ne‑am săturat să tot le ascultăm! Ca atare, invităm soţiile şi soacrele la dialog, dar care să fie un dialog constructiv, nu distructiv, ca până acum (atâtea oale sparte‑n capul nostru!)
Profit de această ocazie, pentru a adresa un apel şi către a mea: fă, când îţi zic fă, apăi fă!
Totodată, ne exprimăm întreaga noastră îngrijorare faţă de încercarea de a se constitui Liga Soacrelor Unite. Unite, vor fi un real pericol pentru stabilitatea familiilor noastre, în care noi, bărbaţii, suntem oameni de bună credinţă, cu D‑zeu în suflet şi nu în vorbe răstite, adesea, de soacre rostite („D‑zei, sfinţi, arhangheli, cruci, luare de draci etc.”)
Totodată (dar nu tot, odată), cuvântul nevastă, să nu mai fie rimă la năpastă.
Rog ca, la apariţia acestui articol, să mi se trimită acasă un transportor blindat, pentru a mă putea retrage în siguranţă!
Şi-acum, ultimele precizări:
Eu şi con-soarta mea deţinem secretele unei căsnicii fericite. De două ori pe săptămână mergem la restaurant – eu merg marţi, ea – vineri; dormim în paturi separate – eu la Constanţa, ea la Vaslui; de câte ori ieşim în oraş, o ţin de mână. Facă n-o fac, începe să cheltuiască; la aniversarea zilei noastre de căsătorie mi-a spus „Bărbate, du-mă şi tu undeva, unde n-am fost demult!” Şi-am dus-o în bucătărie; s-a plâns că în bucătărie are un storcător electric, un cuptor electric, un aragaz electric şi, de toate astea, n-are unde să stea. I-am cumpărat un scaun electric; mi-a spus că nu mai merge maşina, că are apă în car