Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Theodor Paleologu, despre Ziua Naţională: La aproape 100 de ani, bilanţul nu e la înălţimea sacrificiului luptătorilor pentru Unire

Publicat in Mediafax, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu a declarat, pentru MEDIAFAX, că Ziua Naţională este un moment în care, în primul rând, românii trebuie să fie modeşti, apreciind că, "în mai puţin de 100 de ani, bilanţul nu este la înălţimea sacrificiului celor care au luptat pentru 1 Decembrie 1918".

"Pentru mine data de 1 Decembrie are o relevanţă personală, afectivă, de familie pentru că, bunicul meu, tatăl tatălui meu, a fost grav rănit în Primul Război Mondial şi el este un reprezentant al unei întregi generaţii care şi-a sacrificat viaţa şi şi-a pus în pericol viaţa pentru unitatea tuturor românilor. În afara de asta, tatăl meu s-a născut odată cu România Mare, el e născut pe 14 martie 1919, calculul e simplu, a fost conceput în iunie 1918, atunci când tatăl lui, bunicul meu, a reapărut după ce fusese atât de grav rănit, a reapărut ca un erou care a impresionat-o foarte frumos pe bunica mea şi astfel s-a născut tatăl meu, din iubirea între un erou de război şi o foarte frumoasă boieroaică moldoveancă", a spus acesta.

El a precizat că aceste lucruri au o relevanţă personală la care se adaugă rolul istoric jucat de George Mârzescu, "marele ministru liberal, unchiul tatălui meu".

Totodată, Theodor Paleologu a declarat că ziua de 1 Decembrie este extrem de importantă în istoria României, afirmând că este un moment privilegiat pentru a medita puţin la prezent în comparaţie cu trecutul. "(...) şi anume să comparăm prezentul cu trecutul, să comparăm clasa politică actuală cu clasa politică de atunci, patriotismul nostru de acum cu patriotismul generaţiei de atunci şi vom vedea diferenţa", a spus acesta.

În acest context, el a punctat că Ziua Naţională a României este un moment în care "în primul rând trebuie să fim foarte modeşti şi chiar umili faţă de înaintaşii noştri". "În mai puţin de 100 de ani, bilanţul nu este la înălţimea sacrificiului

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pana masivă de curent care afectează Spania și Portugalia, rezolvată în câteva secunde de una dintre cele mai mici țări din Europa

HotNews acum o ora
Pana de curent pe scară largă care a zguduit luni după-amiaza Spania și Portugalia a afectat și Andorra pentru câteva secunde în jurul orei locale 13:30, dar alimentarea cu electricitate a fost restabilită imediat datorită reconectarii automate pe c

Vladimir Putin anunță un armistițiu de Ziua Victoriei: „Toate acțiunile militare vor înceta”

HotNews acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin anunță luni un armistiţiu „umanitar” în Ucraina, între 8 și 11 mai, cu ocazia aniversării Zilei Victoriei, sărbătoarea care comemorează victoria asupra Germaniei naziste, transmite agenția rusă TASS. „Pe baza consider

Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, ”Sistemul de pensii – un joc de-a alba neagra cu vieţile părinţilor şi bunicilor noştri”, a fost adoptată de Senat

News.ro acum o ora
Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, ”Sistemul de pensii – un joc de-a alba neagra cu vieţile părinţilor şi bunicilor noştri”, a fost adoptată de Senat cu 61 de voturi pentru şi 59 de voturi contra. Potrivit regulamentului celor două Camere

Marius Lăcătuș, cetățean de onoare al municipiului Brașov

Ziua Constanta acum 47 minute
Fostul fotbalist de la FC Brașov și FC Steaua, Marius Lăcătuș, a devenit, luni, Cetățean de onoare al municipiului Brașov, după ce Consiliul Local a adoptat o hotărâre în acest sens, arată Agerpres. Inițiativa acordării acestui titlu fostului jucăto

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 2 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

Caz halucinant de SCLAVIE la o fermă din Prahova. Șapte persoane ținute în bărăci fără apă și curent / Lucrau câte 12-17 ore zilnic

Gandul acum 12 minute
Caz halucinant de sclavie la o fermă din Prahova! În concret, șapte persoane au fost obligate să muncească la o fermă din județul Prahova, fără să fie plătite corespunzător. Acestea erau ținute în bărăci fără apă și curent și puse să lucreze câte 12

Proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraţilor, amânat două săptămâni, în Senat

News.ro acum 3 ore
Senatorul PSD Marius Humelnicu, preşedintele comisiei de muncă din Senat, a anunţat luni că proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraţilor a fost amânat pentru două săptămâni, după ce au fost primite mai multe amendamente, în ultimul

Sorana Cîrstea s-a calificat în „sferturi” la dublu la Madrid, în plină pană de curent în Spania!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătoarea română Sorana Cîrstea (35 de ani, numărul 804 la dublu) a avansat, împreună cu Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani, locul 81 la dublu) în sferturile de finală ale acestei probe pe tabloul turneului WTA 1000 de la Madrid, după 7-5, 7-5 contr

Oradea: O femeie a murit lovită de tren, după ce a fost imobilizată pe şine de un bărbat care a sărit din faţa locomotivei în ultimul moment/ Presupusul agresor a fost arestat preventiv pentru omor

News.ro acum 4 ore
O femeie de 52 de ani a murit lovită de un tren, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost imobilizată pe şine de un bărbat care a sărit din faţa locomotivei în ultimul moment. Presupusul agresor, în vârstă de 46 de ani, a fost arestat pre

Elena Udrea, mai aproape de liberarea condiționată. Avocat: Chestie de aritmetică

Mediafax acum 35 minute
Tribunalul Prahova a amânat pentru 29 aprilie pronunțarea în cazul cererii de reducere a pedepsei cu închisoare făcute de Elena Udrea. Dacă solicitarea acesteia va fi acceptată, Udrea ar putea fi eligibilă pentru liberare condiționată, notează gandu

Vremea

București
acum

18°
lun.

5°/18°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

4°/19°
mar.

4°/21°
mie.

12°/24°
joi

14°/22°
Constanta
acum

13°
lun.

5°/14°
mar.

5°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

6°/21°
mar.

7°/19°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

19°
lun.

10°/20°
mar.

9°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°