Moda auto-fotografierii a început să se impună recent în rândul bărbaţilor, deoarece aceştia consideră folosirea unui telefon inteligent pentru realizarea autoportretelor fotografice, publicate apoi online, o “vanitate acceptabilă”.
Acesta este rezultatul uui sondaj efectuat în Marea Britanie ale cărei rezultate au fost interpretate de un psiholog britanic.
Genul acesta de fotografii, pe care persoanele şi le fac cu ajutorul telefonului mobil pentru a le publica apoi pe reţelele de socializare, este cunoscut generic sub denumirea de “selfie”, care a fost desemnat recent cuvântul anului 2013 de editorii dicţionarelor Oxford.
Unul dintre cele mai cunoscute “selfie” din acest an a fost autoportretul papei Francisc, care s-a fotografiat cu adolescenţii la Vatican, realizând astfel primul “selfie papal” din istorie.
“Selfies reprezintă o vanitate a vieţii moderne. Bărbaţii au ajuns la jocul vanităţii mai târziu decât femeile. Aceştia fac autoportrete fotografice având în vedere tehnologia pe care o presupun, prin urmare o consideră o modalitate mai acceptabilă de a le da la iveală vanitatea”, a afirmat psihologul britanic pentru MailOnline.
Sondajul, efectuat în rândul a 2.000 de respondenţi din Marea Britanie, a scos la iveală faptul că o treime dintre britanici au pierdut momente importante din viaţă în timp ce se fotografiau, dar şi în timp ce descărcau “selfies” pe reţelele de socializare.
Sursa: apropo.ro
Moda auto-fotografierii a început să se impună recent în rândul bărbaţilor, deoarece aceştia consideră folosirea unui telefon inteligent pentru realizarea autoportretelor fotografice, publicate apoi online, o “vanitate acceptabilă”.
Acesta este rezultatul uui sondaj efectuat în Marea Britanie ale cărei rezultate au fost interpretate de un psiholog britanic.
Genul acesta de fotografii, pe care persoanele şi le fac cu