Liderii opoziţiei ucrainene se vor întâlni, sâmbătă, cu ambasadori ai statelor Uniunii Europene, pe fondul protestelor faţă de refuzul preşedintelui Viktor Ianukovici de semnare a acordului de asociere cu UE, relatează AFP.
"Vom avea o întrevedere cu ambasadorii Uniunii Europene şi ne vom adresa partenerilor occidentali: vremea pentru discuţii a trecut", a declarat Arseni Iaţeniuk, un lider al partidului Batkivscina (Patria).
Opoziţia din Ucraina a reiterat, sâmbătă, apelul privind demisia preşedintelui Viktor Ianukovici şi convocarea alegerilor prezidenţiale şi legislative anticipate. "Revendicările sunt demisia ministrului de Interne, o anchetă privind violenţele forţelor de ordine, convocarea de alegeri legislative şi prezidenţiale anticipate", a spus Arseni Iaţeniuk.
Forţele de ordine au intervenit violent, sâmbătă dimineaţă, pentru dispersarea manifestanţilor opoziţiei adunaţi în centrul Kievului, zeci de protestatari fiind răniţi. "Manifestanţii au fost dispersaţi cu brutalitate, zeci de persoane fiind rănite, iar alte zeci fiind reţinute", a declarat deputatul Andrei Şevcenko. "Ucraina nu s-a mai confruntat cu o asemenea situaţie", a adăugat el.
Site-ul de ştiri al opoziţiei Ukrainskaia Pravda a difuzat imagini care arată manifestanţi având sânge pe feţe. De asemenea, înregistrări video surprind intervenţia brutală a forţelor de ordine.
Liderii opoziţiei ucrainene au cerut, vineri seară, demisia preşedintelui Viktor Ianukovici, după refuzul acestuia de semnare a acordului de asociere cu Uniunea Europeană. "Cerem demisia preşedintelui Ianukovici", au declarat principalii lideri ai opoziţiei într-o rezoluţie citită vineri seară în faţa celor aproximativ 10.000 de manifestanţi adunaţi în Piaţa Independenţei din Kiev.
"Cerem iniţierea procedurii de demitere a preşedintelui de către Parlament şi organizarea alegerilor prezi