Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, la Bacău, că „Ponta trebuie să umble cu el ca și cu sfintele moaște”, iar “candidatura sa la prezidențiale nu e un bacșiș pe care i-l dau colegii de la PSD”.
„PSD-ul trebuie să facă altceva decât a făcut în anii 2000-2004. Noi l-am făcut pe Ponta prim-ministru – nu am pledat pentru nimeni cum am făcut-o pentru el. PNL-ul este la zi cu obligațiile sale și trebuie să se recunoască acest lucru și trebuie să ni se mulțumescă. PNL nu va fi ajutat de nimeni, nu va fi împrumutat cuiva. Va avea atâta putere cât își va lua singur. Candidatura mea cu sprijinul PSD nu e un bacșiș, pe care mi-l dau colegii. Ei au insistat ca această candidatură să fie asumată de mine. Ponta trebuie să țină minte că umblă cu mine ca și cu sfintele moaște”, a spus Antonescu, relatează HotNews.
Liderul PNL a mai declarat că nu poate “profeți” dacă USL-ul se va rupe, însă Victor Ponta trebuie „să țină minte că se poartă cu el ca și cu sfintele moaște”.
“Nu e zi de la Dumnezeu în care să nu se spună că USL nu se rupe mâine – acest lucru nu pot să-l știu, nu sunt profet. Nu dorim să rupem o alianță politică pe care am construit-o greu, nu dorim să aruncăm la coș o construcție pe care o denumim România Puternică”, a spus Antonescu în fața Delegației Permanente a PNL Bacău.
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, la Bacău, că „Ponta trebuie să umble cu el ca și cu sfintele moaște”, iar “candidatura sa la prezidențiale nu e un bacșiș pe care i-l dau colegii de la PSD”.
„PSD-ul trebuie să facă altceva decât a făcut în anii 2000-2004. Noi l-am făcut pe Ponta prim-ministru – nu am pledat pentru nimeni cum am făcut-o pentru el. PNL-ul este la zi cu obligațiile sale și trebuie să se recunoască acest lucru și trebuie să ni se mulțumescă. PNL nu va fi ajutat de nimeni, nu va fi împrumutat cui