Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-au împărţit reprizele, nu şi punctele: Viitorul - Oţelul 4-2

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

Fostă campioană a României în 2011, Oţelul Galaţi tremură serios în acest sezon pentru rămânerea în Liga I. Moldovenii au pierdut clar partida din deplasarea de la Viitorul Constanţa (0-4) şi au intrat mai adânc în grupul echipelor aflate sub linia care asigură supravieţuirea în primul eşalon.

Pe o ceaţă densă, gălăţenii au fost la Chiajna precum vremea de afară: într-o pâclă totală. Lipsiţi de idei şi greoi la construcţie, Iorga şi colegii lui nu au găsit în prima repriză deloc drumul spre poarta lui Balauru, lucru consemnat la statistică: 0 şuturi pe spaţiul porţii în primele 45 de minute. În schimb, elevii lui Bogdan Argeş Vintilă au fost mai adaptaţi la mediu şi au transformat în gol fiecare ocazie pe care au avut-o. Întâi, Mitrea a trimis în plasă, ajutat de vizibilitatea redusă şi de adversari, după o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri. A urmat recitalul lui Axente, care a punctat de două ori într-un interval de numai două minute. Primul gol a venit după o ieşire la ofsaid greşită a oaspeţilor, iar a doua reuşită a sosit după o minge trimisă iniţial în transversală, de Gavra.

Repriza nu s-a încheiat fără încă un gol al Viitorului. Mitrea a făcut şi el dubla după fază parcă trasă la indigo cu cea de la prima reuşită, iar Ewald Lienen s-a văzut nevoit să zâmbească amar, după ce până atunci îşi nota de zor toate erorile elevilor săi, în speranţa că va reuşi să repare ceva măcar în partea secundă.

Partea a doua a meciului a fost a oaspeţilor

Huiduiţi de cei 100 de fani veniţi de la Galaţi, jucătorii Oţelului nu au ascultat îndemnul acestora, "Rămâneţi la vestiare", şi au revenit pentru încă 45 de minute de chin. O jumătate de oră, moldovenii au băjbâit la fel ca în prima parte, dar Marquinhos a făcut puţină lumină cu recuperarea şi pasa excelentă pentru conaţionalul Henrique, cel care a redus din dif

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova şi va fi primită de Maia Sandu, în timp ce primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

News.ro acum 8 ore
Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de presă, ministrul român de externe urmând să fie primit

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°