Ironiile şi glumele nesărate ale lui Vasile Tofan, la care râde singur:
Patronul firmei cu deşeuri de la ARO a negat, şi înainte de incendiu, şi după, abaterile din activitatea de gestionare a depozitului, unele constatate de Garda de Mediu şi amendate, altele sesizate de vecinii fostei platforme industriale. Vasile Tofan a adoptat o strategie cel puţin bizară pentru un om de afaceri cu experienţă, cum se recomandă, de a se apăra de acuzele aduse public, fondate, alegând să-i ridiculizeze pe cei care i-au tulburat business-ul. După „răzeşul” aterizat cu miile de tone de otrăvuri la Câmpulung, „ceea ce s-a scris în presă, o anumită parte a presei din Câmpulung, ce s-a spus în cadrul Consiliului Municipal, în petiţii şi alte hârtii care au apărut cu vădit interes de a pune populaţia pe jar, tot aşa, fabricate de nişte indivizi cu rele intenţii. Totul este o poveste, cei trei consilieri au bătut la hadarag şi au spus tot felul de vorbe şi injurii la adresa noastră, împreună cu organul lor de presă, Evenimentul Muscelean”. Altfel spus, el, care ne-a mai băgat o dată în „gura lumii”, cu deşeurile deşertate la Glina, iar acum a „plusat” cu un incendiu, care face bine regenerării urbane, este o victimă a unor născocitori de legende. Ultima „legendă” prezentată pe larg de Evenimentul Muscelean, despre neregulile depistate de Garda de Mediu în “ograda” moldoveanului, în primăvara acestui an, a avut un deznodământ justificat şi aşteptat. Pe 25 noiembrie, instanţa câmpulungeană i-a respins lui Tofan contestaţia la ultima amendă de un miliard de lei vechi, aşadar, e musai s-o plătească.
Pocinogul şi conferinţa de presă
În cei trei ani şi jumătate, de când şi-a mutat cea mai consistentă parte a afacerii cu deşeuri la Câmpulung, Vasile Tofan, patronul firmei ieşene, care funcţionează pe fosta platformă ARO, a ieşit de două ori în faţa câmpulungenil