Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vedetele ProTV au înregistrat imnul naţional al României pe Arcul de Triumf

Publicat in Ziarul Ring, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

Anul acesta, pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, ProTV împlineşte 18 ani. Pregătirile pentru majorat sunt în toi, iar reprezentanţi de seamă ai postului din Pache Protopopescu au înregistrat imnul naţional al României, care va fi difuzat de 1 Decembrie dis de dimineaţă, la înălţime: pe Arcul de Triumf.

„Am fost pentru prima dată pe Arcul de Triumf. Mi-a plăcut foarte mult să văd Bucureştiul de sus şi cred că imaginile cu noi toţi îmbărcaţi în ie, la înălţime, sunt emoţionante. Ia îi reprezintă cel mai frumos pe români şi ne-a făcut să cântăm cu mai mare drag”, a declarat Andreea Esca.

Corul îmbrăcat în haine de sărbătoare le-a făcut cu siguranţă ziua mai frumoasă unor turişti asiatici, care s-au nimerit chiar în timpul înregistrărilor în vizită la Arcul de Triumf.

„Am văzut la un moment dat un grup de turişti asiatici care s-au apropiat de noi şi au început să ne facă poze după poze, erau fascinaţi oamenii. Ne-am amuzat foarte tare, ne gândeam că le-am făcut o primire grozavă în ţara noastră şi că oamenii îşi vor imagina că aşa e mereu în România, un grup de oameni frumoşi stă sub Arcul de Triumf, îmbrăcaţi în port naţional, şi cântă imnul”, a povestit amuzată Amalia Enache.

Pentru Corina Caragea, prezentatoare a Ştirilor ProTv din sport, distracţia a continuat şi după filmări. „M-am întâlnit cu un prieten care nu ştia de unde vin. A început să îmi spună că a venit pe la Arcul de Triumf şi că erau unii cocoţaţi, cu siguranţă iarăşi niste protestatari care de această dată au întrecut limita urcându-se acolo. Jos a văzut ambulanţa şi poliţia şi s-a gândit că oamenii vor să se sinucidă”, a mărturisit Corina.

„Vă spun sincer că numai pe Arcul de Triumf n-am crezut că o să ajung. Dar a fost o experienţă frumoasă, inedită. De câte ori treceam pe lângă Arc mă într

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 5 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 9 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum 47 minute
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum o ora
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 13 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 12 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°