Dezbaterile din cadrul celei de-a nouăprezecea Conferinţe a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice, desfăşurată la Varşovia în perioada 19-23 noiembrie, s-au incheiat. Schimbări climatice avem, dar oare putem vorbi şi despre o schimbare a poziţiei statelor dezvoltate faţă de asumarea unei implicări semnificative în reducerea cauzelor acestora? Jocul realismului politic şi ale sale interese economice aferente şi-au spus însă cuvântul. Timp de aproape o săptămână, Varşovia a fost scena unde peste 190 de state membre ONU şi-au exprimat îngrijorările şi apărat interesele, în încercarea de a contura un traseu şi un plan cât mai clare pentru noul acord global climatic, ce urmează a fi semnat în anul 2015, la Paris. Statele părţi-semnatare ale Convenţiei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (Rio de Janeiro, 1992) au astfel sarcina de a dezbate şi elabora o serie de măsuri, strategii şi obligaţii care să se regăsească în cadrul viitorului acord. Faptul că această Convenţie nu este un act cu efecte juridice asupra statelor semnatare, iar acordurile ce impun asumarea unor obligaţii de acest tip, cum este Protocolul de la Kyoto (1997) care nu a fost însă semnat de Statele Unite şi China, cei mai mari producători de gaze cu efect de seră la nivel global, fac misiunea mult mai dificilă.

Fonduri financiare, dar nu asumări juridice

Ca întotdeauna am putut observa diviziunea clară între grupul statelor în curs de dezvoltare alături de noile puteri emergente India, Brazilia, China şi cel al statelor dezvoltate din Vest şi atitudinea discordantă a acestora în faţa acţiunilor ce trebuie implementate în acest sens.

Propunerile care au condus la un compromis temporar între cele două blocuri au fost cele referitoare la ajutorul financiar pe care statele dezvoltate îl vor oferi statelor sărace şi în curs de dezvoltare, pentru a reduce