Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CUM vorbește Blaga despre Ungureanu, Preda, Tomac & Co: "NIȘTE SCAME. Nu sunt nici măcar franjuri"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

Fuziunea Dreptei nu se arată promițătoare. Invitat de președintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, să participe la discuții despre crearea unui bloc de dreapta, președintele PDL a avut, ieri seara, numai cuvinte dulci despre potențialii săi aliați. Sursa: NICU DÎRDÎIAC

Blaga s-a plâns că PDL este atacat zilnic de partide care spun că vor unificarea Dreptei. "Nu poţi să scuipi în farfuria în care ai mâncat. Pot să înţeleg disperarea unora şi altora, dar dacă mergem singuri în alegeri asta nu înseamnă aroganţă, nu ne-aţi auzit atacând pe nimeni chiar dacă în fiecare zi suntem atacaţi. Culmea, de cei care spun să ne unificăm, de nişte scame plecate de la noi, nici măcar nu sunt franjuri", a precizat preşedintele PDL, conform România TV.

El a dat exemplul unei filiale din Braşov, care "într-o noapte cu două whisky-uri" ar vrea să facă unificarea cu alte două partide întrucât liderii lor au plecat din PDL. Liderul PDL le-a spus celor peste 300 de membri prezenţi la alegerea conducerii PDL Satu Mare că partidul este în creştere şi a trecut de pragul psihologic de 20%.

"N-am avut numai adversari în faţă, am avut adversari şi în spate, unii ne-au cântat prohodul, alţii sperau să ne desfiinţăm, dar nu numai că nu s-au întâmplat lucrurile acestea, dimpotrivă, partidul este pe un trend pozitiv, în octombrie a atins un nivel psihologic de 20% şi în ciuda unora care se consideră încă membri de partid şi a altora care ne-au părăsit, partidul a reuşit şi va demonstra la europarlamentare că este cea mai puternică forţă de dreapta din România", a mai spus Blaga.

CITIȚI ȘI:Cezar Preda: Dreapta se va uni când vor spune Vasile Blaga și PDL-ulMihai Răzvan Ungureanu: O listă comună a dreptei la europarlamentare ar fi singura soluţie să obţinem locul doi după PSDPDL Iaşi s-a predat cu totul la PSD

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°