Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Blaga: USL e cea mai TOXICĂ alianţă. E măcinată de lupte pentru supremaţie şi pentru bani

Publicat in Mediafax, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că USL este "cea mai toxică" alianţă politică de după 1990, fiind măcinată de lupte interne pentru supremaţie şi pentru bani, şi a susţinut că "minciunile" cu care USL a câştigat alegerile "i se întorc în cap".

Vasile Blaga a spus, la Consiliul Judeţean de Coordonare al PDL Suceava, că "cea mai toxică" alianţă politică de după anul 1990 este USL, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Este măcinată de lupte interne pentru supremaţie. Nu se ştie cine e şeful, cine e mai tare, Ponta, Antonescu. Sunt măcinaţi în lupte interne pentru bani. Au peste 75 la sută în Parlament, stăpânesc, ca satrapii, cele mai importante administraţii publice româneşti, dar din nefericire, minciunile din campania electorală li se întorc în cap. Că discutăm de nivelul de trai, că discutăm de locuri de muncă, de Roşia Montană, de gaze de şist, toate li se întorc în cap", a spus preşedintele PDL.

Blaga a mai spus că USL promitea un milion de locuri de muncă şi că acum, aceştia nu sunt în stare să le păstreze pe cele lăsate de guvernarea PDL, întrucât faţă de anul trecut şomajul a crescut, fiind pierdute peste 77.000 de locuri de muncă.

"Ce s-a întâmplat? Nu numai că nu au crescut încasările la buget, dimpotrivă, dar 111.000 de firme româneşti au dispărut de la 1 ianuarie până la 1 noiembrie. Din prea cinstitul Guvern Ponta pe 15 i-a luat DNA şi ANI, iar restul sunt atât de profesionişti încât s-a speriat şi domnul Vanghelie, care s-a întrebat cum de Dan Şova este ministrul marilor proiecte când nu a condus doi oameni în viaţa lui", a spus Blaga.

El a mai spus că Guvernul USL a început proiectul regionalizării, iar premierul Victor Ponta, când a fost pe la Putna, zicea că vrea o regiune Bucovina, dar că acestuia "i-a trecut repede" şi după două zile, la Ploieşti, a spus că nu se poate şi că trebuie o regiu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șocant! Fotbalistul Aaron Boupendza, fost la Rapid București, a murit la 28 de ani

Ziua Constanta acum 24 minute
O veste șocantă a venit din China: a murit, la doar 28 de ani, fotbalistul Aaron Boupendza, fost, până de curând, la Rapid București! Atacantul gabonez se transferase în luna ianuarie a acestui an la formația chineză Zhejiang FC, iar Fanatik scrie c

Când ajunge în România Sfânta Lumină de Paște 2025

HotNews acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a anunţat Patriarhia Română, potrivit News.ro. Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România

Ciolacu anunţă un nou mecanism de decontare a voucherelor de vacanţă

Mediafax acum 25 minute
„Apropăm azi şi normele de accesare a voucherelor de vacanţă cu un mecanism simplu de decontare”, spune premierul în deschiderea şedinţei de Guvern. Conform acestuia, beneficiarii vin cu o declaraţie pe propria răspundere că au pus de la ei cei 800

Ciolacu: Românii au investit în titluri de stat, în acest an, aproape 17,5 miliarde de lei

News.ro acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că românii au investit în titluri de stat, de la începutul acestui an, aproape 17,5 miliarde de lei, el afirmând că acest lucru arată încrederea românilor în evoluţia eco

Registrul Auto Român, avertisment asupra unor informaţii false din domeniul rutier, promovate pe internet: Nu vă lăsaţi „seduşi” de poveşti imaginare şi dezinformări! Verificaţi!

News.ro acum 39 minute
Reprezentanţii Registrului Auto Român avertizează asupra unor informaţii false din domeniul rutier, promovate pe internet, care vehiculează „modificări bombă” ale legislaţiei din domeniul rutier, mituri despre maşini sau fenomene închipuite care au

Sondaj Cargus: Românii şi-au schimbat obiceiurile de Paşte şi cumpără online gadgeturi şi jucării, în locul tradiţionalelor haine noi

Ziarul Financiar acum 35 minute
Coşul de cumpărături online pentru Paşte s-a modificat anul acesta, gadgeturile, electrocasnicele, dar şi jucăriile sau alte cadouri tech fiind printer cele mai populare achiziţii, în timp ce hainele şi încălţămintea, altădată simboluri ale pregătir

Sondaj IRSOP - Finală prezidenţială George Simion - Nicuşor Dan. Crin Antonescu, pe locul 4 în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 13 minute
Datele unui sondaj IRSOP făcut public miercuri indică o finală prezidenţială George Simion - Nicuşor Dan, pe locurile 3 şi 4 în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale fiind în ordine Victor Ponta şi Crin Antonescu. George Simion ar fi votat de

Joe Biden îi dă replica lui Donald Trump în primul său discurs ca fost președinte: „Atât de multă distrugere”

Libertatea acum 4 ore
Fostul președinte SUA, Joe Biden a răspuns atacurilor lui Donald Trump, în primul său discurs de când a plecat de la Casa Albă, relatează AFP.

Şase persoane cu funcţii de conducere în ministere, poliţie, spitale sau alte instituţii publice din România, găsite incompatibile de către ANI/ Acestea aveau simultan şi alte funcţii, contrar legii

News.ro acum 2 ore
Şase persoane cu funcţii de conducere în ministere, poliţie, spitale sau alte instituţii publice din România au fost găsite incompatibile de către Agenţia Naţională de Integritate. potrivit ANI, cei şase îndeplineau simultan şi alte funcţii, cum ar

Cristian Tudor Popescu, reacție vehementă după anunțul CNSAS privind declarația scrisă dată de Crin Antonescu la Securitate. „O mizerie”

HotNews acum 4 ore
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat marți seara, într-o intervenție la B1 TV lansarea unei „știri” despre Crin Antonescu privind declarația dată la Securitate în legătură cu un prieten, pe care o consideră lipsită de fundament. „Acest f*ck

Vremea

București
acum

17°
mie.

7°/28°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/23°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

10°/28°
joi

12°/25°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
mie.

11°/24°
joi

14°/27°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/20°