Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europenii vor sa descifreze secretele materiei intunecate

Publicat in Income Magazine, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

Sonda europeană Gaia va fi lansată pe 19 decembrie pentru a monitoriza aproximativ 1 miliard de stele şi pentru a descoperi secretele materiei întunecate.

Sonda Gaia, care va alcătui, totodată, o hartă în 3D ce va include circa 1 miliard de stele, va revoluţiona ştiinţa astronomiei, afirmă oamenii de ştiinţă, care au anunţat cu această ocazie pornirea cronometrului oficial de dinainte de lansare, informează dailymail.co.uk. Gaia, o sondă spaţială cu o greutate de două tone, a fost construită cu un buget de un miliard de euro şi va fi lansată pe 19 decembrie cu ajutorul unei rachete ruseşti Soyuz, de la Centrul spaţial european din Guyana franceză.

Misiunea Gaia, care va avea o durată de cinci ani, are următoarele obiective principale: descoperirea unor corpuri cereşti până acum necunoscute, inclusiv stele care explodează, dar şi a unor planete care orbitează în jurul altor stele şi a asteroizilor. Gaia va monitoriza sute de milioane de stele din galaxia noastră, Calea Lactee, cu o precizie până acum neegalată. Potrivit oamenilor de ştiinţă europeni, Gaia va aduce o serie de indicii preţioase despre misterioasa materie întenecată şi despre energia întunecată.

Gaia va opera dintr-un punct staţionar, aflat la 1,5 milioane de kilometri de Terra, cunoscut sub numele de "Punctul Lagrange L2". Situată în acel punct, caracterizat prin faptul că Terra se află între Soare şi L2, Gaia se va afla într-o zonă perfectă de unde va putea să monitorizeze o zonă vastă din Univers.

Pe măsură ce Gaia efectuează o rotaţie lentă în jurul propriei axe, două telescoape vor scana Universul cu ajutorul celor mai mari camere digitale trimise vreodată în spaţiu. Datele obţinute de Gaia vor fi suficient de numeroase pentru a umple 30.000 de CD ROM-uri. Misiunea Gaia îl are ca principal coordonator pe Gerry Gilmore, profesor la Universitatea Cambridge din Marea Bri

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 34 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 12 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 29 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 32 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 4 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°