Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un start-up pe zi: A lucrat peste un deceniu în publicitate şi şi-a deschis un magazin pentru copii cu produse „made in Romania“

Publicat in Ziarul Financiar, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

Reţeta pe care s-a bazat de la început ma­ga­zinul pentru copii Pink&Blue a fost ca minimum jumătate din produse, fie ele haine sau mobilier, să aibă etichetă „made in Romania. După aproape doi ani în care şi-a consolidat bu­sinessul în zona Dorobanţi, Ga­briela Alexandrescu, pro­prietara magazinului, a decis să se mute în centrul co­mercial Pro­menada deschis în cartierul bu­cureştean Flo­reasca. Ea lucrează de mai bine de un deceniu în publicitate, iar începând cu toamna lui 2011 s-a lansat în antreprenoriat.

„Ideea unui magazin pentru copii este veche şi îmi pare rău că nu am avut timp să o implementez până acum pentru că până în 2008 era un alt context al pieţei. Aş fi prins un alt avânt dacă aş fi deschis atunci.“

Încă de la început Pink&Blue s-a dorit a fi un concept store pentru copii, respectiv un magazin unde să poţi găsi tot ce ai nevoie, de la haine la pan­tofi şi chiar mobilier. „Am vrut ca pro­du­sele să fie în cea mai mare parte „made in România“, iar acum mai bine de jumătate dintre acestea sunt reali­za­te local. Vrem să creştem ponderea până la 70-80% pentru că noi con­si­de­răm ce acesta este diferenţiatorul businessului nostru.“

Găseşte greu producători locali

Ea recu­noaş­te însă că nu este uşor să găseşti pro­du­cători locali, în prezent produsele pre­cum blugii sau pantofii fiind impor­tate. De la produ­că­torii locali se apro­vi­zionează cu vestimentaţie pentru ocazii speciale, pentru evenimente, precum şi cu haine de carnaval.

„Am început să colaborăm iniţial cu Rhea Costa şi cu Malvenski, brandul Malvinei Cer­vens­chi. Ulterior am încheiat colaborarea, însă lucrăm cu alţi parteneri atât designeri – Wilhelmina Arz –, dar şi cu ateliere din Bucureşti şi din ţară.“

Citiţi mai multe detalii aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 6 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 11 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 8 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 12 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vrancea: Adolescentă de 13 ani, dată dispărută după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

News.ro acum 7 ore
O fată în vârstă de 13 ani din judeţul Vrancea este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă, din comuna Vultura, şi nu s-a mai întors.

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vremea

București
acum

23°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°