Ziua de sâmbătă este deosebit de importantă pentru ortodocşii români: este sărbătorit Sfântul Andrei, cunoscut ca „Ocrotitorul României”, sau cel care i-a creştinat pe români. Este ziua în care sute de mii de oameni îşi aniversează onomastica în ţara noastră. Peste 20.000 de persoane sunt aşteptate să participe la slujba oficiată de călugării Mănăstirii Sfântului Andrei. Şi-a anunţat prezenţa şi primul ministru Victor Ponta.
Legenda Sfântului Andrei aduce zeci de mii de credincioşi în pelerinaj la peştera care îi poartă numele.
Legenda spune că apostolul Andrei a intrat pentru prima oară pe teritoriul strămoşilor noştri prin zona Dobrogei, şi-a găsit adăpost într-o grotă şi a început să convertească la creştinism populaţia acelor vremuri. În timp, peştera sa a devenit loc de pelerinaj pentru zeci de mii de credincioşi. Încă de vineri seară, sute de persoane din toate colţurile ţării se adunaseră la Mănăstirea Sfântului Andrei din localitatea Ion Corvin. Au asistat la slujbă, s-au rugat în peşteră şi au dormit în maşini ca să fie siguri că vor prinde un loc cât mai bun la slujba de sâmbătă, când se roagă, ca în fiecare an, pentru sănătate şi prosperitate.
Noaptea a fost foarte rece, temperaturile scăzând până la -4 grade Celsius.
La sărbătoare sunt aşteptate peste 20.000 de persoane, astfel încât comercianţii au pus pe picioare un mic talcioc. S-au încălzit la foc şi au servit clienţii care au vrut să cumpere suveniruri religioase, dulciuri sau gustări: covrigei, baclava, halva, ciocolată de casă, nuga, turtă dulce sau acadele.
La sfârşitul liturghiei, oamenii pot lua aghiazmă, iar Arhiepiscopia Tomisului a pregătit pentru ei o masă de pe care nu vor lipsi preparatele de post.
Câţi dintre români poartă numele Sfântului Andrei
Din cei aproape 720.000 de români care îşi serbează onomastica, mai mult de jumătate sunt bărba