Mesajul a fost trimis. Multumesc!

700 de jandarmi, în Capitală de Ziua Naţională

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României, peste 7.000 de jandarmi vor asigura, la nivel naţional, măsurile de ordine publică pentru buna desfăşurare a paradelor militare, a depunerilor de coroane de flori şi a manifestărilor cultural-artistice, unde se estimează că va fi prezent un public numeros, anunţă Jandarmeria Română. 700 de efective vor fi mobilzate la nivelul Capitalei.

Jandarmii vor acţiona şi pentru prevenirea faptelor antisociale comise în locurile publice, descurajarea infractorilor şi soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la cetăţeni.

Aproximativ 700 de jandarmi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti vor asigura măsurile de ordine publică la nivelul Capitalei, precum şi protecţia participanţilor la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale.

Jandarmeria Română va fi reprezentată la parada militară, care va avea loc în Capitală, de un detaşament al Gărzii de Onoare, de un detaşament din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie Vlad Ţepeş a Jandarmeriei Române, precum şi de către Detaşamentul de Cavalerie din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

De asemenea, la parada militară va fi prezentată şi o parte din tehnica auto din dotarea Jandarmeriei, folosită pentru îndeplinirea misiunilor ce revin instituţiei.

Pe aceeaşi temă:

Ziua Naţională a României, sărbătorită la Muzeul Ţăranului Român

Muzeul Ţăranului Român invită bucureştenii la târgul organizat de 30 noiembrie şi 1 decembrie. Oamenii sunt aşteptaţi cu bunătăţuri tradiţionale, dar şi cu onoruri militare şi uniforme specifice Primului Război Mondial.

Pe 1 Decembrie, în toate metrourile va fi arborat drapelul naţional

De Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, tricolorul va fi arborat în toate staţiile şi trenurile de metrou. Totodată, reprezentanţii Metrore

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 36 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°