Antrenorul formaţiei CS Universitatea Craiova, Ovidiu Stângă, s-a declarat mulţumit de victoria obţinută pe terenul Metalului Reşiţa, scor 2-0, şi se bucură că a încheiat prima parte a campionatului pe prima poziţie în clasamentul Ligii a II-a, seria a 2-a.
„A fost un joc dificil şi o victorie meritată, obţinută în faţa unei echipe puternice, pe un teren foarte greu. Sunt mulţumit de modul cum au luptat băieţii, pentru că a fost mai mult un joc de luptă, elementele tehnic-tactice neputând fi valorificate pe un teren cum a fost cel de la Reşiţa. Am marcat destul de repede şi asta a contat foarte mult în economia jocului. Mă bucur că a marcat din nou Curelea şi mă bucur şi pentru Albert Voinea. Trebuie să apreciez şi evoluţia lui Viorel Ferfelea, care pe fază ofensivă a făcut o partidă excelentă. Defensiv, el nu a stat prea bine, pentru că terenul a fost greu, iar el vine după o accidentare care l-a ţinut destul timp departe de gazon. Era foarte important să terminăm pe primul loc prima parte a campionatului. Acum ne întoarcem acasă şi băieţii vor avea liber până mâine (duminică – n.r.), iar luni vom mai face un antrenament, apoi vom lua masa împreună şi intrăm în vacanţă. Până mâine voi stabili şi eu programul individual de pregătire pentru vacanţă, pentru că nu am avut timp să o fac până acum”, a declarat Ovidiu Stângă, pentru GdS.
Antrenorul formaţiei CS Universitatea Craiova, Ovidiu Stângă, s-a declarat mulţumit de victoria obţinută pe terenul Metalului Reşiţa, scor 2-0, şi se bucură că a încheiat prima parte a campionatului pe prima poziţie în clasamentul Ligii a II-a, seria a 2-a.
„A fost un joc dificil şi o victorie meritată, obţinută în faţa unei echipe puternice, pe un teren foarte greu. Sunt mulţumit de modul cum au luptat băieţii, pentru că a fost mai mult un joc de luptă, elementele tehnic-tactice neputând fi valorificate pe un teren cum