● Potrivit noilor modificări, o serie de venituri sunt neimpozabile
Începând din 2014, calcularea şi aplicarea impozitului pe venit va suferi o serie de modificări. Astfel, prin OUG nr. 102 din 14 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 703/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, s-au introdus o serie de modificări în ceea ce priveşte deductibilitatea contribuţiilor la schemele de pensii facultative, deducerea contribuţiilor sociale obligatorii pentru veniturile din salarii, simplificarea tratamentului fiscal pentru veniturile obţinute din arendare şi altele. Astfel, se va acorda deductibilitate pentru contribuţiile efectuate în numele angajaţilor la fondurile de pensii facultative, în limita echivalentului în lei a 400 euro pentru fiecare participant, într-un an fiscal şi pentru schemele de pensii facultative calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative de către Au- toritatea de Supraveghere Financiară, efectuate către entităţi autorizate, stabilite în state membre ale Uniunii Europene, sau aparţinând Spaţiului Economic European.
Totodată, s-a aprobat deducerea din venitul brut din salarii a contribuţiilor sociale obligatorii, datorate în România sau cu respectarea prevederilor Uniunii Europene sau ale convenţiilor/acordurilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială în care România este parte.
Tot din ianuarie 2014 se abrogă prevederea prin care contribuabilii pot opta pentru determinarea venitului net din arendă în sistem real. Impozitul pe venitul din arendă se va calcula doar prin reţinerea la sursă de către plătitorii de venit la momentul plăţii venitului, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net, impozitul fiind final. În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea