Niciodată Uniunea Europeană, în puţin de lunga ei existenţă nu a fost mai ridicolă decât în ultimii doi ani. Şi niciodată nu a avut lideri atât de neconvingători când era cea mai mare nevoie de astfel de oameni. Iar la Vilnius s-ar fi desfăşurat se pare, azi ca şi ieri, un summit crucial soldat cu primirea Moldovei şi a Georgei într-o înţelegere de perspectivă îndoielnică şi bizară. În vreme ce la Kiev se dau acatiste pentru primirea ţării în UE la sfântu-aşteaptă, la Londra, Paris sau Berlin se vâd bule papale: pocăiţi-vă nefericiţi ai Estului, aveţi credinţă, mântuira voastră e la doi paşi. Doar că ea costă! Niciodată UE nu a fost o mai mare maimuţăreală. Şi, totuşi, cât de fascinantă rămâne această religie! De la 1 ianuarie 2014 România este obligat să vândă pământ cetăţenilor din UE care vor dori să-l cumpere, la preţul pieţei, desigur, dar românii s-ar putea să nu beneficieze de întreg dreptul la muncă în ţări ale Uniunii – la preţul pieţei, fireşte - şi cu atât mai puţin de drepturile sociale ce derivă din calitatea lor de cetăţeni europeni. Deşi ambele prevederi sunt cuprinse în aceleaşi acorduri convenite cu mulţi ani în urmă. Nimeni, nici Comisia Europeană nici Marea Britanie, Franţa sau Germania nu explică convingător ce e cu povestea asta. Sunt cele două milioane de români plecaţi din ţară cerşetori prin Europa? De când şi cât plăteşte Europa pentru ei? De când Olanda nu mai poate respira din cauza românilor? Pot paragrafele de mai sus fi aliniate unui discurs naţionalist? Sunt scrise de mine, iar eu cred că nu. Pur şi simplu încep să mă cred vinovat fără să fi comis vreun păcat. Teama de a fi acuzaţi de naţionalism, de ridicol în ultimă instanţă, aproape că ne-a paralizat. Nimeni nu mai mormăie pe aici mai nimic despre drepturi şi libertăţi de teamă de a nu mai fi acuzat de cine ştie ce apucătură perversă. Reprezentanţii noştri din Parlamentul European su