Premierul Victor Ponta consideră că "libertatea de circulaţie" în cadrul UE "nu poate fi limitată", subliniind că asupra acestui aspect este "în dezacord" cu primul-ministru britanic David Cameron, conform unei declaraţii transmise presei străine şi citată de agenţia AFP.
"Libertatea de circulaţie nu poate fi limitată, asupra acestui aspect sunt în dezacord cu domnul Cameron", a declarat Ponta, conform agenţiei AFP.
"Înţeleg preocupările exprimate de presa britanică (...), dar astfel de temeri nu pot fi utilizate pentru a genera sau a justifica abuzuri ori discriminări faţă de cetăţeni europeni", a adăugat Ponta.
Premierul Victor Ponta declara vineri că este de acord cu declaraţia omologului său britanic, David Cameron, referitoare la înăsprirea, în Marea Britanie, a condiţiilor de acordare a ajutoarelor sociale, el arătând că şi în România sunt beneficiari ai sistemului social care au "Mercedes şi vilă". Premierul român a subliniat că, în ultima perioadă, în România au fost intensificate controalele şi impuse condiţii mai severe în acest domeniu. "De un an şi ceva, avem o înăsprire a acestor condiţii, a controalelor, în aşa fel încât să nu ne mai trezim cu cei care se duc să-şi ia ajutorul social cu Mercedes-ul şi stau în tot felul de vile. Din acest punct de vedere, şi ceea ce a spus premierul britanic, şi ce au spus şi alţi şefi de guvern, e sprijinit şi de Guvernul României", a explicat Ponta, el adăugând totodată că "abuzarea" sistemelor de protecţie socială trebuie combătută.
Ponta a mai spus că, de la 1 ianuarie, toate ţările membre vor respecta termenul impus de CE, inclusiv Marea Britanie, iar regulile în ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor vor fi aplicate nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii UE. "Nu există reguli pentru români sau pentru bulgari sau pentru austrieci sau pentru italieni, există reguli pentru toţi