Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Direcția de Asistență Socială din Năvodari a fost premiată

Publicat in Gazeta de Navodari, sâmbătă 30 noiembrie 2013 ·

Direcția de Asistență Socială din Năvodari a primit seara trecută un premiu de 5400 de lei în cadrul unei acțiuni umanitare. Banii vor fi direcționați unor familii nevoiașe care vor petrece sărbătorile așa cum se cuvine. Pentru că Moș Crăciun există, câteva familii nevoiașe din Năvodari vor avea mesele pline de sărbători. La inițiativa unui retailer european, zeci de oameni cu suflet mare au participat financiar sprijinind câteva cazuri sociale. Prin achiziționarea unor bilete la tombolă, cumpărătorii au readus magia sărbătorilor în casele unor persoane care duc multe lipsuri. “Acești bani vor merge pentru copiii nevoiași care trăiesc în familii mai defavorizate, pentru bătrâni care sunt singuri, nesprijiniți de nimeni, și încercăm să le facem o bucurie, acum de sărbători”, a declarat Lavinia Spânoche, inspector în cadrul Direcției de Asistență Socială din Năvodari. “Să sperăm că nu va fi singura ocazie în care au ales să fie alături de acești oameni [...] probabil sunt și alți oameni care au nevoie de ajutor, și îi încurajăm să participle în continuare la asemenea evenimente, inclusiv noi, pentru că prin puterea exemplului vom putea să ne ajutăm unii pe ceilalți”, a declarat Luciana Mihăilă, asistent social în cadrul Direcției de Asistență Socială din Năvodari. Oamenii cu suflet mare au fost și ei răsplătiți de retailer-ul european care în urma tombolei a oferit premii substanțiale precum un laptop, o tabletă, o bicicletă, ceasuri și aparate pentru cafea. R Ana-Maria Stancu

Direcția de Asistență Socială din Năvodari a primit seara trecută un premiu de 5400 de lei în cadrul unei acțiuni umanitare. Banii vor fi direcționați unor familii nevoiașe care vor petrece sărbătorile așa cum se cuvine. Pentru că Moș Crăciun există, câteva familii nevoiașe din Năvodari vor avea mesele pline de sărbători. La inițiativa unui retailer european, zeci de oameni cu suflet mare a

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prințesa Kate, diagnosticată cu cancer, anunț de ultimă oră despre sănătatea ei

HotNews acum 2 ore
Prințesa Kate, care a anunțat la începutul lunii septembrie 2024 că a finalizat ședințele de chimioterapie preventivă, a transmis marți că este „o ușurare să se afle acum în remisiune” după ce a fost diagnosticată cu cancer, scrie AFP. „Așa cum știu

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Şofer oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă, la Constanța

G4Media acum o ora
Un tânăr de 26 de ani a fost oprit, marţi, de poliţişti în trafic cu focuri de armă, pe drumul naţional DN 22C, între Medgidia şi Poarta Albă, existând bănuiala că autoturismul pe care acesta îl conducea fusese furat, a informat Inspectoratul de Pol

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 4 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 8 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 5 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 4 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 7 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Un atelier auto din Odorheiu Secuiesc, cuprins de flăcări

Informația Harghitei acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” precizează că incendiul, izbucnit în această seară, se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului s-au deplasat și intervin 3 echipaje din cadrul Deta

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mar.

-7°/0°
mie.

-7°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°