(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013) Ce au amînat sau ce ar amîna să facă în viaţă scriitorii este genul de întrebare ce pare să pună literatura între paranteze. Dar, oare, aşa să fie!? Zece scriitori din generaţii diferite şi-au luat inima în dinţi şi ne-au trimis mărturisirile lor despre lucrurile amînate sau neîmplinite din propria viaţă. Gabriela ADAMEŞTEANU Să scriu la prima tinereţe. Să divorţez. Să scriu romanele, nuvelele începute înainte de '89. Să citesc/răspund articolelor jignitoare/nedrepte din presă. Să deschid plicul în care o colegă a notat ce s-a spus despre mine la o şedinţă crucială, la care am absentat. Să citesc romane care mă interesează, dar pentru care n-am mai găsit timp. Să citesc cronicile negative despre cărţile mele. Să locuiesc săptămîni, luni de zile în afara Bucureştiului - în provincie, la ţară. Să mă întîlnesc mai des cu rude şi prieteni apropiaţi care, între timp, au murit. Dumitru CRUDU Am amînat să le dau la moacă tipilor care mi-au pierdut manuscrisele de proză şi poezie cu care m-am întors din Tbilisi. Fiind "un jidov rătăcitor", mi-am lăsat geamantanele cu manuscrisele mele georgiene la doi prieteni, de la care nu le-am mai putut recupera niciodată. Pentru că, pur şi simplu, aceştia au dispărut în ceaţa tranziţiei - vorba unui alt amic -, precum au dispărut şi toate certitudinile mele că le voi mai găsi vreodată. Ştiu că nu o să mai dau niciodată de urmă povestirilor şi nuvelelor mele scrise în Tbilisi. Am mai amînat să-i dau la moacă şi tipului care, peste ani, la fel, a dispărut în negura depărtărilor cu prima versiune a romanului meu Un american la Chişinău. Am mai amînat să iau legătura cu Silvia, soţia unui foarte bun prieten de-al meu, decedat în Spania, unde a mers să-şi facă un viitor mai bun. Am mai amînat să mă apuc de un roman pe care, de cîţiva ani, visez să-l scriu. Am mai amînat să vorbesc des