Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O sută de mii de manifestanţi protestează în centrul Kievului. Peste o sută de protestatari şi poliţişti au fost răniţi. Primăria a fost ocupată

Publicat in Gandul, duminică 1 decembrie 2013 ·

UPDATE 4Manifestanţii preiau controlul primăriei din Kiev

UPDATE 3Aproximativ 100 de poliţişti au fost răniţi în manifestaţiile violente de la Kiev

UPDATE 2Cel puţin opt răniţi în incidentele din faţa administraţiei prezidenţiale de la Kiev

UPDATE 1AFP estimează la 100.000 numărul participanţilor la manifestaţia de la Kiev

Zeci de mii de manifestanţi proeuropeni mărşăluiau, duminică, în centrul Kievului şi se îndreptau spre Piaţa Independenţei, în pofida interdicţiei autorităţilor, relatează AFP.

După ce s-au reunit în apropierea unui parc din centrul oraşului, manifestanţii s-au îndreptat în coloană către centru, arborând drapele ucrainene şi europene şi scandând sloganuri ostile preşedintelui Viktor Ianukovici.

Ei au îndepărtat barajele metalice de securitate, instalate de forţele de ordine în Piaţa Independenţei, locul în care a avut loc "revoluţia portocalie" în 2004 şi unde manifestanţii au fost înlăturaţi violent de scutieri sâmbătă dimineaţă.

Poliţiştii prezenţi au părăsit zona.

"Ucraina este Europa", scandau manifestanţii.

Ministrul de Interne, Vitalii Zaharcenko, a avertizat anterior asupra oricărei degenerări a manifestaţiei.

Opoziţia ucraineană le-a cerut susţinătorilor săi să protesteze în număr mare duminică pentru a cere demisia preşedintelui Viktor Ianukovici, după ce acesta a refuzat să semneze un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană.

Acestă schimbare de orientare a preşedintelui a declanşat manifestaţiile cele mai importante de la "revoluţia portocalie" din 2004.

UPDATE 4Manifestanţii preiau controlul primăriei din Kiev

UPDATE 3Aproximativ 100 de poliţişti au fost răniţi în manifestaţiile violente de la Kiev

UPDATE 2Cel puţin opt răniţi în incidentele din faţa administraţiei prezidenţiale de la Kiev

UPDATE 1AFP estimează la 100.000 numărul participanţilo

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 8 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 3 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 4 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 23 minute
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 12 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 23 minute
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum o ora
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°