Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călătoria continuă: Hobbitul ajunge pe tărâmul dragonului!

Publicat in Historia, duminică 1 decembrie 2013 ·

Ultima lună a anului ne oferă ocazia de a-l însoţi pe faimosul şi temerarul hobbit Bilbo Baggins în cea de-a doua parte a incredibilei sale aventuri ("The Desolation of Smaug”), adusă la viaţă pe marile ecrane de nimeni altul decât Peter Jackson, cel care i-a transformat capodoperele lui J.R.R. Tolkien în multipremiate creaţii cinematografice, un reper de necontestat în genul fantasy. Cele trei părţi care alcătuiesc „Hobbitul” ţes preludiul trilogiei de succes „Stăpânul Inelelor”, blockbuster-ul care a culminat cu 11 Oscaruri câştigate de „Întoarcerea Regelui”. Acţiunea se desfăşoară pe plaiurile Pământului-de-Mijloc, cu 60 de ani înainte, iar alături de Bilbo apar pe scenă carismaticii pitici conduşi de neînfricatul Thorin Scut-de-Stejar şi, desigur, vrăjitorul Gandalf. Aceştia sunt hotărâţi să înfrunte orice li se iveşte în cale pentru a recupera regatul pierdut al piticilor, Erebor. Mica oaste a supravieţuit primei părţi a călătoriei, care le-a testat deprinderile prin întâlniri cu troli şi orci, dar şi prin confruntări cu propriile fantasme. Momentul în care Bilbo câştigă inelul de la Gollum este decisiv în desfăşurarea acţiunii, dar deocamdată principalul obiectiv îl priveşte pe Smaug, cumplitul dragon care s-a înstăpânit pe Muntele Singuratic. Călătorii pornesc spre est, unde păianjenii gigantici sunt doar unul dintre obstacole. Nici elfii nu se arată prea prietenoşi, iar problemele se ţin lanţ şi în Oraşul Lacului, Esgaroth. În fine, pe Muntele Singuratic vor avea de înfruntat o fiinţă cum nu s-a mai pomenit de periculoasă, care le va pune la încercare nu doar curajul, ci şi prietenia, sădind îndoieli privind reuşita acestei aventuri care ar putea arunca întreaga lume în foc. Smaug aşteaptă, la limita dintre curaj şi nebunie. Inconfundabila lume de vis a Pământului-de-Mijloc Ian McKellen se întoarce în rolul lui Gandalf, Martin Freeman apare în rolul principal

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină a intrat în mulţimea adunată la un carnaval în Germania

Mediafax acum 23 minute
Poliţia a declarat că o operaţiune este în curs de desfăşurare în centrul oraşului, fără a oferi detalii suplimentare. Incidentul a avut loc în timp ce mulţimile se adunau în oraşe din regiuni precum Renania din Germania pentru paradele care march

Legile care permit doborârea dronelor rusești care intră în spațiul românesc au fost blocate de AUR, POT și SOS. Contestație la CCR

Ziare.com acum 25 minute
Pe 26 februarie, două legi importante au trecut de Senat, în contextul unei mari controverse politice. Aceste legi vizează reglementarea utilizării dronelor de către Armata României pentru a apăra teritoriul național, însă exista posibilitatea ca el

Inspecția Judiciară sesizată să verifice în ce condiții au primit frații Tate permisiunea să plece din țară

Ziare.com acum o ora
Mai mulți parlamentari USR au sesizat Inspecția Judiciară (IJ) pentru a clarifica circumstanțele în care procurorii DIICOT le-au permis fraților Tate să părăsească România. Sesizarea a fost înaintată de parlamentarii Oana Murariu, Stelian Ion, Alexa

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la Constanța

Ziua Constanta acum 23 minute
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, valorile termice diurne vor crește în primele patru zile, de la o medie de 7 grade (3 martie), până spre 17 grade (6 martie).

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 3 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Șeful diplomaţiei franceze: „Riscul unui război pe continentul european nu a fost niciodată atât de mare” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Linia frontului se apropie neîncetat de noi din cauza ambiţiilor imperialiste ale Rusiei şi a războiului pe care l-a lansat în Ucraina, avertizează luni, 3 martie, la postul France Inter, cu câteva ore înaintea unei dezbateri în Parlamentul francez

Contestația lui Călin Georgescu, amânată.„Sunt nevinovat! Este un dosar politic“

Ziua Constanta acum 57 minute
Călin Georgescu s-a prezentat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde trebuia să se judece contestația pe care a depus-o față de măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instiga

Pentagonul ordonă o ”pauză” în operaţiunile cibernetice împotriva Rusiei

News.ro acum 43 minute
Secretarul american al Apărării Pete Hegseth a ordonat o ”pauză” în operaţiunile cibernetice americane împotriva Rusiei - inclusiv acţiunile ofensive -, în cadrul unui proces mai larg de reevaluare a operaţiunilor vizând Rusia, a cărei durată nu a f

USR cheamă conducerea Oficiului pentru Jocuri de Noroc să dea explicații în Parlament: „A înlesnit o fraudă uriașă și a facilitat distrugerea de vieți”

HotNews acum 40 minute
Uniunea Salvați România (USR) a chemat conducerea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), marți, 4 martie, la ora 15:00, să dea explicații în Parlament despre neregulile constatate de Curtea de Conturi. Cererea vine în contextul unui rapor

Vremea

București
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°