Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce „au vândut” sindicaliştii interesele salariaţilor CE Oltenia

Publicat in Exclusiv Gorj, luni 2 decembrie 2013 ·

Sindicaliştii din Federaţia Naţională Mine Energie au avut un „meci” destul de greu săptămâna trecută cu administraţia, pe seama unor facilităţi pentru salariaţi. Între cei mai vocali au fost Constantin Mitrescu, de la „Energia” Rovinari şi Dan Pârvulescu dela UMCPeşteana, care au susţinut cu tărie cauza pensionabililor care pierd 10 salarii compensatorii, în detrimentul recuperării celor 2 zile de concediu fără salariu de la finele anului. Interesant este însă că sindicaliştii au susţinut cauza mai mult aiurea, protejând drepturile a câteva zeci de salariaţi şi lăsându-le de izbelişte pe cele ale câtorva mii. Un caz special este cel al lui Dan Pârvulescu, acesta apărând drepturile pensionabililor din UMC Peşteana în condiţiile în care nu are… decât 2! Şi mai interesant, unul dintre ei este un fost director important din sistemul minier şi energetic susţinut pe vremea guvernării PDL.

O statistică întocmită la nivelul Complexului Energetic Oltenia arată că în întreaga companie sunt doar 90 de persoane care întrunesc condiţiile de pensionare până la finele anului, dar nu au depus cereri pentru a beneficia de pensie anticipată. În mod normal, aceştia ar trebui să primească 16 salarii compensatorii la pensionare, însă, în urma unor analize făcute de administraţie, a reieşit că ar fi corect acordarea a doar 6 astfel de salarii, mai ales că aceştia intră imediat în rândul pensionarilor şi primesc banii cuveniţi. Mai mult, s-a propus inclusiv acordarea sumei imediat ce salariatul depune cererea de pensionare, astfel că banii, în jur de 20.000 de lei sau mai mult, în funcţie de venitul anual, sunt calculaţi la întocmirea dosarului de pensionare. Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă!

În teorie, sună destul de bine şi, ca fapt divers, mai mult de jumătate din persoanele pensionabile din cadrul companiei şi-au făcut deja cererile pentru a ieşi din câmpul muncii.

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 13 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 18 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°