Cuvântarea lui Vasile Goldiş a fost momentul esenţial al Programului Marii Adunări Naţionale Constituante a românilor din Transilvania şi Ungaria, ţinută în ziua de duminică, 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia. Manuscrisul original se păstrează la Muzeul Naţional al Unirii şi mai este cunoscut şi ca „mapa lui Vasile Goldiş“.

Fiecare pagină a manuscrisului lui Vasile Goldiş este numerotată cu cifre romane, de la I – XIII. Primele nouă pagini conţin cuvântarea propriu-zisă, iar ultimele trei articolele Hotărârii Adunării Naţionale, care se termină cu semnătura fruntaşului politic ardelean.

Membru marcant al Partidului Naţinal Român din Transilvania, Vasile Goldiş a primit cinstea discursului solemn şi festiv în faţa delegaţilor reuniţi la Aba Iulia, în duminica de 1 Decembrie 1918. Om de o vastă cultură, Goldiş a reuşit să schiţeze în cuvinte alese istoria dramatică a poporului nostru de-a lungul veacurilor, dar şi rezistenţa de a îndura soarta aspră a „loviturilor duşmane în statornică răbdare“. Istoricul porneşte de la aşezarea coloniştilor romani în Dacia. „veacuri de-a rândul poporul românesc, adevăratul şi legitimul proprietar al pământului ce fusese odinioară Dacia romană, a fost socotit străin şi rob pe pământul lui strămoşesc “.

De la Mihai Viteazul la „bunul şi luminatul Cuza”

Ajunge la asupritorii din veacurile următoare , opriţi de „braţul puternic al geniului scânteelor al Viteazului Mihai“. Goldiş subliniază că realizarea sa este vremelnică: „această unire o clipă dispăru ca fulgerarea unei scântei electrice şi trupul neamului nostru se frânse iar în bucăţi“.

Marele om politic ardelean al vremii insistă asupra luptelor naţiunii române pentru emanciparea naţională şi socială de la 1848 şi stăruie asupra momentului istoric de la 1859, asupra unirii Moldovei cu Muntenia, făurite sub „bunul şi luminatul Cuza”.

Se opreşte, apoi,