Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câștigătorul marelui premiu la Loto are familia plecată la muncă în Italia

Publicat in ePitesti, duminică 1 decembrie 2013 ·

După cum v-am informat la timpul respectiv, cel mai mare premiu din istorie la categoria I la Loto 6/49, de circa 11 milioane de euro, a fost câştigat în luna iulie a acestui an. Zilele trecute, pe 28 noiembrie, câştigul pus la bătaie la aceeași categorie a fost de 5,5 ori mai mic, dar jucătorii împătimiți nu au ratat ocazia să participe la extragere.

Numerele norocoase au fost 46, 26, 43, 30, 38 şi 21. La categoria a II-a au existat trei câştigători, fiecare primind peste 47.598 de lei, iar la categoria a III-a – 207 câştigători, a câte 689,82 de lei. Aceştia au la dispoziţie un termen de 90 de zile pentru a-şi ridica premiile.

La categoria I, marele premiu, de aproximativ 2 milioane de euro, a fost adjudecat. Fericitul câștigător face parte din categoria celor care joacă frecvent, perseverenţa fiindu-i răsplătită de mai multe ori de-a lungul timpului, însă niciodată cu o sumă atât de mare. Bărbatul domiciliază în localitatea Apa Neagră, de lângă Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, şi are 60 de ani. Până acum, viaţa lui nu a fost una uşoară, dovadă fiind și faptul că întreaga sa familie este plecată în Italia la muncă, în căutarea unui trai mai bun. Potrivit Cancan.ro, în urmă cu mai mult timp bărbatul ar fi fost anchetat într-un dosar de furt.

După cum v-am informat la timpul respectiv, cel mai mare premiu din istorie la categoria I la Loto 6/49, de circa 11 milioane de euro, a fost câştigat în luna iulie a acestui an. Zilele trecute, pe 28 noiembrie, câştigul pus la bătaie la aceeași categorie a fost de 5,5 ori mai mic, dar jucătorii împătimiți nu au ratat ocazia să participe la extragere.

Numerele norocoase au fost 46, 26, 43, 30, 38 şi 21. La categoria a II-a au existat trei câştigători, fiecare primind peste 47.598 de lei, iar la categoria a III-a – 207 câştigători, a câte 689,82 de lei. Aceştia au la dispoziţie un termen de 90 de zile pe

Articolul in ePitesti >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 8 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°