Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Desfiinţarea “SMURD-ului” CFR, atentat la siguranţa circulaţiei

Publicat in Puterea, duminică 1 decembrie 2013 ·

Compania CFR SA este pe cale să comită un atentat la siguranţa circulaţiei feroviare, prin intenţia de a băga în insolvenţă societatea din subordine care se ocupă de înlăturarea urmărilor accidentelor şi incidentelor feroviare sau a calamităţilor naturale, precum şi reabilitarea imediată a infrastructurii în vederea redeschiderii circulaţiei trenurilor. Tot pocinogul se trage încă de pe vremea fostului director general al CFR SA, celebrul Mihai Necolaiciuc, care a reuşit să creeze în interiorul acestei societăţi un tip de inginerie financiară care s-a perpetuat până când a adus firma pe butuci.

Compania CFR SA intenţionează să ceară insolvenţa pentru SC Intervenţii Feroviare SA la începutul anului viitor, pentru datorii de circa 400 milioane de euro, acumulate în mod artificial din 2002 (n.r. - când a fost înfiinţată societatea) şi până în prezent. Potrivit unor angajaţi care au dorit să-şi păstreze anonimatul, SC Intervenţii Feroviare a ajuns în această situaţie graţie unei inginerii financiare puse la cale de fostul director al CFR SA, Mihai Necolaiciuc şi continuată de cel care i-a urmat în funcţie, Vasile Tulbure. Pe scurt, pentru a păcăli la acea vreme Fondul Monetar Internaţional, Necolaiciuc a detaşat în perioada octombrie-decembrie 2002, de la regionalele CFR SA la SC Intervenţii Feroviare SA un număr de 12.950 de angajaţi. Mutarea a avut caracter experimental, în scopul executării unor lucrări de mentenanţă a căii ferate. Apoi, din luna mai 2003 şi până în decembrie 2003, societatea a mai primit personal detaşat în aceleaşi condiţii, în număr variind între 2.885 şi 1.886 de salariaţi. De menţionat că la înfiinţare, SC Intervenţii Feroviare SA avea 389 de salariaţi, iar în prezent, după mai multe serii de reorganizări dovedite abuzive (având în vedere că toţi salariaţii care au atacat în instanţă hotărârile de diponibilizare au câştigat) mai are 227

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 2 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

O adolescentă s-a spânzurat în județul Iași. Mama fetei spune că era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională

Adevarul acum 51 minute
O adolescentă dintr-o comună din Iaşi s-a spânzurat, marţi seară, mama acesteia susţinând că fata era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională.

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 2 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Crin Antonescu: „Bolojan este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate”

Gandul acum 2 ore
Crin Antonescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că noul premier Ilie Bolojan ”este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate, cu partenerii de guvernare, cu, desigur, fenomene care sunt greu de

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 7 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Mircea Abrudean este noul președinte al Senatului. El îi ia locul lui Ilie Bolojan, devenit premier

HotNews acum 7 ore
Mircea Abrudean a fost propus de PNL pentru a ocupa a doua funcție din stat. El a fost susținut de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR. Votul a fost dat marți, în plenul Senatului. S-au înregistrat 89 voturi pentru și 28 împotrivă. Mircea Abrudean a fost preș

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost adus în țară

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 24 iunie 2025, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, a fost adus în țară. Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma complicității. Bărbatul a

Mihaela Buzărnescu nu a trecut de primul tur al calificărilor de la Wimbledon

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost eliminată, marţi, în primul tur al calificărilor de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul co

Diplomatul Lazăr Comănescu s-a întâlnit în RUSIA cu Serghei Lavrov pentru întărirea cooperării economice în regiunea Mării Negre

Gandul acum 2 ore
Diplomatul român Lazăr Comănescu a avut o întâlnire cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în marja celui de-al 28-lea Forum Economic Internațional de la Sankt Petersburg, cu scopul declarat de a promova cooperarea economică a statelor din reg

Trump consideră interpretabil articolul 5 al tratatului NATO privind apărarea colectivă, care stabileşte principiul apărării colective în cazul unui atac asupra unui stat membru

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump s-a exprimat marţi evaziv faţă de angajamentul său de a respecta articolul 5 din Tratatul NATO, care stabileşte principiul apărării colective în cazul unui atac asu

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/35°
mie.

17°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

29°
mar.

18°/33°
mie.

16°/28°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/30°
mie.

16°/31°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°