Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sancţiuni de peste 24 milioane lei, aplicate în urma verificării operaţiunilor cu produse cerealiere

Publicat in Bursa, duminică 1 decembrie 2013 ·

Poliştii au aplicat peste 55.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare de circa 24 de milioane de lei au fost aplicate, iar 105 mijloace de transport şi bunuri de peste 30 de milioane de lei au fost indisponibilizate, în urma unei acţiuni de verificare a operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie declanşate în data de 1 septembrie.

"Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor-şef Petre Tobă, la data de 1 septembrie a.c. au fost demarate, în toată ţara, controale pentru combaterea evaziunii în domeniul panificaţiei, fiind efectuate controale de la producători până la cei care vând produsul finit către populaţie, vizate fiind inclusiv zonele în care se exportă cereale", potrivit unui comunicat al IGPR.

Poliţia Române informează că au fost efectuate 139.528 controale, dintre care 32.360 la societăţi comerciale, 18.815 la persoane fizice, fiind verificate şi 88.353 mijloace de transport.

Poliţiştii au constatat 1.705 infracţiuni, dintre care 1.097 la Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, potrivit unui comunicat al IGPR.

"De asemenea, poliţiştii au aplicat 55.187 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 9.411 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 387 la OUG 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale şi 45.389 la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 23.868.325 de lei", se mai arată în comunicat.

În cadrul dosarelor penale şi urmare a contravenţiilor aplicate au fost indisponibilizate/confiscate bunuri în valoare de 30.030.540 de lei. Ca măsură complementară, în urma neregulilor constatate cu ocazia controalelor efectuate, a fost oprită sau suspendată activitatea la 44 de unităţi de morărit şi panificaţie.

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul JAI stabileşte, joi, data aderării noastre la Schengen cu graniţele terestre. Reuniunea de la Bruxelles începe în jurul orei 11.00, ora României

HotNews acum o ora
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor lua joi decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei şi vor stabili de la ce dată se vor desfiinţa controalele la graniţele terestre, după ce Austria şi Olanda au fost de acord s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 10 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 8 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 7 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 11 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 8 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 10 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Cupa Mondială din 2030 va fi „cea mai specială”, consideră Cristiano Ronaldo

News.ro acum 8 ore
Cristiano Ronaldo s-a numărat printre primii care au sărbătorit după ce Portugalia şi alte cinci ţări au fost anunţate oficial miercuri ca gazde ale Cupei Mondiale masculine din 2030, jucătorul afirmând că acest turneu va fi „cel mai special” de pân

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 9 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°