Continuitatea românilor are ca temei limba, legătura indisolubilă cu pământul, rezistenţa, răbdarea şi simţul măsurii în faţa marilor încercări, creaţia în artă şi cultură.

Limba, cu temeiul în latina populară, a îngăduit înaintaşilor noştri să-şi păstreze individualitatea în lunga etapă a migraţilor şi a aşezării popoarelor din jurul său (secolele IV-XIII). Româna s-a impus ca limbă de cancelarie şi cult, ca expresie a creaţiei literare.

Astăzi se vorbeşte o limbă stâlcită presărată cu cuvinte împrumutate de-a valma.

Legătura organică cu pământul şi cu pădurea ne-a dat mijloacele de a vieţui an de an, de a cultiva şi culege hrana cea de toate zilele, de a practica păstoritul şi creşterea vitelor, de a construi o adevărată civilizaţie a lemnului, de a scoate sare, aur şi alte minereuri şi petrolul.

Această viaţă materială a îngăduit poporului român să-şi aşeze şi raporturile sale cu feluriţii stăpâni politici ai vremurilor. Cerealele au fost mereu prezente în exporturile ţării de pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Astăzi, România ar putea fi un important producător de hrană, dar deocamdată cu tot pământul ei roditor, ţara este în situaţia de a importa o parte din hrana necesară.

După constituirea lor, Ţara Românească şi Moldova şi-au păstrat, în felurite modalităţi, continuitatea ca state, în timp ce stăpâniri din jur n-au rezistat.

Această continuitate politică a fost dobândită prin răbdare, prin cântărirea repetată a împrejurărilor, la nevoie cu arma în mână.

Constituirea României ca stat modern prin Unirea Principatelor şi împlinirea unităţii naţionale în 1918 – ambele ţeluri primordiale ale societăţii vremii – au fost dobândite printr-o susţinută acţiune diplomatică şi cu participarea armatei române.

La 95 de ani de la Marea Unire, ne închinăm cu respect şi recunoştinţă în faţa militarilor români, care la dobândirea