Trenul regal şi-a încheiat duminică, la 15.45, drumul simbolic de 1 Decembrie, la peronul 14 al Gării de Nord din Bucureşti, unde membrii casei regale au fost aşteptaţi de sute de persoane fluturând steguleţele tricolore în cinstea lor şi aplaudându-i la coborâre.
Sute de persoane au venit, duminică, începând cu ora 15.00, la Gara de Nord, pentru a asista la sosirea trenului regal. Dacă unele persoane au adus steguleţe tricolore, alţii au preferat să apeleze la "recuzita personală", aducând steaguri mari cu stema regală, poze cu Regele Mihai şi mesaje scrise pe diferite pancarte.
Principesa Margareta şi soţul său, principele Radu, principele Nicolae şi principesa Elena, precum şi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, au coborât din garnitură şi au asistat, pentru câteva minute, la intonarea Imnului Naţional şi cel Regal, de către fanfara "Muzica Reprezentativă a Armatei".
Primul drum cu trenul regal a fost realizat, în urmă cu 95 de ani, de la Iaşi la Bucureşti, după cum au afirmat persoanele prezente la eveniment. Odată cu trecerea anilor, initerariul s-a scurtat, în 2013 fiind realizată o călătorie simbolică de la Sinaia în Capitală.
Covorul roşu întins pe peronul gării i-a ghidat pe membrii familiei regale către Salonul Regal. Oamenii au aplaudat şi au strigat "Monarhia salvează România!" şi "Trăiască Regele!", urmându-i îndeaproape pe reprezentanţii casei regale.
Veniţi pentru a sărbători alături de familia regală, mai multe persoane au fost revoltate în momentul în care li s-a interzis accesul în Salonul regal, acolo unde principele Radu şi Ramona Mănescu au susţinut discursuri. Au putut însă vedea Salonul regal după ce principesa Margareta şi soţul său, principele Radu, principele Nicolae şi principesa Elena, precum şi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu au părăsit încăperea.
"Mi-am propus ca la orice manifest