Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Vitan, samsarii "prieteni" cu oamenii legii şi-au făcut un "târg" ilegal!

Publicat in Ziarul Ring, duminică 1 decembrie 2013 ·

Intersecţia Şoselei Vitan-Bârzeşti cu Splaiul Unirii a devenit "paradisul" samsarilor care şi-au scos "marfa" la vânzare fără să ţină cont de ambuteiajele pe care le provoacă şi de... lege. Începând de astăzi, acesta va fi subiectul unei noi campanii de a eradica acest fenomen: "«ring» luptă pentru un Bucureşti civilizat".

Când autorităţile închid ochii, "afaceriştii" profită. Aşa se poate traduce activitatea din fiecare duminică de la intersecţia Şos. Vitan-Bârzeşti cu Splaiul Unirii, locul în care se vând de la maşini de zeci de mii de euro până la papuci sau ştergătoare. "Târgul" însă este ad hoc, iar autorizaţiile şi respectarea legilor sunt doar poveşti. Una dintre marile probleme pricinuite de activităţile din zonă este îngreunarea şi uneori chiar blocarea traficului. "Au fost duminici când am făcut şi 100 de metri într-o jumătate de oră. Dacă vine o Salvare din spate, de la Spitalul «Sfântul Ioan», nici măcar nu ai unde să te dai la o parte. De cele mai multe ori, maşinile cu girofar o iau pe contrasens", ne-a declarat un şofer care frecventează zona.

Trotuarele nu sunt pentru pietoni!

Bucureştenii care circulă duminica prin această zonă se lovesc de o problemă care s-ar putea rezolva foarte uşor dacă s-ar aplica legea. Este vorba despre maşinile puse la vânzare pe trotuarele de pe Calea Vitan, mai ales cel de pe partea cu Delta Văcăreşti, de samsarii care nu vor să îşi desfăşoare activităţile comerciale în târgul autorizat din apropiere. Oamenii care îşi parchează maşinile în aceste zone spun că nimeni nu i-a întrebat nimic, niciodată. "Nu vine nicio poliţie aici lângă Deltă şi nici n-ar avea ce să zică poliţia că parcăm pe trotuar", a spus unul dintre samsarii de maşini care îşi ţin marfa pe trotuar, vizavi de complexul Vitantis. Ce nu ştie bucureşteanul este că parcarea este legală pe trotuar atât timp cât, pe lângă

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 52 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Iohannis: Ziua Drapelului Naţional celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 26 iunie, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional. Celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii române, a spus şeful statului.

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 2 ore
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°