Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scriitorul Saim Osman Karahan a fost distins cu premiul Mehmet Niyazi - ediţia 2013

Publicat in Ziua Constanta, duminică 1 decembrie 2013 ·

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), Filiala Medgidia, a organizat, la finalul săptămânii trecute, decernarea Premiului Mehmet Niyazi. Anul acesta, distincţia i-a revenit lui Saim Osman Karahan, scriitor tătar plecat din România şi stabilit, de ani buni, în Turcia, dar care, potrivit reprezentanţilor Uniunii, nu a uitat niciodată de promovarea valorilor tradiţionale ale comunităţii din care provine.

UDTTMR a publicat, anul trecut, „Dicţionarul graiului tătar dobrogean”, lucrare complexă al cărei autor este Saim Osman Karahan, urmând ca anul acesta, pe 13 decembrie, cu prilejul Sărbătorii etniei tătare din Dobrogea, un alt volum al autorului să fie publicat.

Ulterior decernării premiului, pe scena Casei de Cultură „Lucian Grigorescu” din Medgidia au evoluat cele două ansambluri UDTTMR din localitate, Karasu şi Mini-Karasu. La eveniment au fost prezenţi şi preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep, care a şi înmânat premiul, dar şi consulul general al Turciei la Constanţa, Ali Bozcaliskan.

Premiul Mehmet Niyazi a fost instituit prin lege, în 2007, la iniţiativa deputatului UDTTMR de la acea vreme, Aledin Amet. Potrivit legii, în preajma datei de 30 noiembrie (dată la care se presupune că s-a născut Mehmet Niyazi) este comemorat, în fiecare an, poetul, ziaristul şi pedagogul tătar Mehmet Niyazi, născut în satul Aşşîlar (Vânători), comuna Pecineaga, într-o familie de ţărani săraci. Mehmet Niyazi a rămas în memoria colectivă drept un militant consecvent al promovării culturii şi identităţii tătare.

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), Filiala Medgidia, a organizat, la finalul săptămânii trecute, decernarea Premiului Mehmet Niyazi. Anul acesta, distincţia i-a revenit lui Saim Osman Karahan, scriitor tătar plecat din România şi stabilit, de ani buni, în Turcia, dar care, potrivit reprezent

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, fără milă împotriva infractorilor: „Instrucţiunile preşedintelui sunt foarte clare: trebuie să cerem pedeapsa cu moartea ori de câte ori este posibil”

Ziare.com acum 20 minute
Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a justificat decizia de a solicita pedeapsa capitală pentru suspectul acuzat de uciderea unui director din domeniul asigurărilor de sănătate. Ea a subliniat că administrația Trump va adopta această mă

Superliga – play-off: Rapid a învins Dinamo cu 1-0

News.ro acum 8 ore
Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Ambele echipe s-au prezentat pe Arena Naţională având foarte mulţi absenţi. Rapidul a început mai bin

Traian Băsescu, după ce premierul Ciolacu a trimis emisari în SUA: Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură? Uzurpă atribuţiunile preşedintelui

HotNews acum 9 ore
Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în Statele Unite, pentru că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte. În plus, afirmă Băses

Val de frig arctic în plină primăvară, în Europa. Care este explicația fenomenului

Mediafax acum 10 ore
Specialiștii meteorologi spun că acest episod este provocat de un complex de factori atmosferici, inclusiv ruperea vortexului polar și formarea unui anticiclon de blocare deasupra Oceanului Atlantic, scrie Il Messaggero. Conform analizelor meteorolo

UE pregătește prima ripostă la taxele impuse de Trump. Contramăsuri de 28 de miliarde de dolari față de importurile din SUA

Ziare.com acum 14 ore
Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele

Horoscop 7 aprilie 2025. Zodia care nu se mai poate baza pe nimeni

Cancan acum 14 ore
Horoscop 7 aprilie 2025. Ziua de luni vine cu o veste proastă pentru o zodie. Va afla, din păcate, că nu se mai poate baza pe nimeni, dezamăgirile vor fi la ordinea zilei. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele. Poți fi ușor ide

Tenis: Irina Bara a pierdut finala de dublu la Bogota

News.ro acum 11 ore
Perechea Irina Bara/Laura Pigossi (România/Brazilia) a pierdut, duminică, finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Bogota. Românca şi colega sa au fost învinse de echipa spaniolă favorită 1 Cristina Bucsa/Sara Sorribes

Loteria Română Numerele norocoase extrase, duminică, 6 aprilie 2025, la LOTO

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 6 aprilie 2025, au avut loc noi extrageri la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Iată numerele norocoase: Joker: 13, 43, 35, 21, 33 +17 Noroc Plus: 8 5 4 5 2 4 Super Noroc: 1 5 6 2 9 9 Noroc: 2 0 4 4 5 0 2 Loto 5 d

Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei – Peste 2.400 de consumatori de energie, nealimentaţi / Ministrul Energiei anunţă creşteri ale consumului de energie şi gaze, dar nu se aşteaptă la probleme

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Bursuja, a convocat, duminică, Comandamentul energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei, care se manifestă prin temperaturi extrem de scăzute, vânt puternic şi ninsori. Duminică seară, peste 2.400 de consumatori

Oficialii Aeroportului Sibiu, despre vreme: Astăzi a fost ca pe Netflix - episod nou la fiecare oră

News.ro acum 10 ore
Oficialii Aeroportului Sibiu vorbesc, duminică seară, despre un ”maraton meteo”, referindu-se la vremea extrem de schimbătoare – de la o oră la alta în Sibiu a fost lapoviţă, ninsoare, soare şi 13 grade Celsius, sau ploaie. ”Astăzi a fost ca pe Netf

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°