Nimic nu e mai dificil la o transmisie în direct a unui eveniment în mişcare decît să dublezi imaginile de pe micul ecran cu trăncăneala din studio.

Asta explică obsesia televiziunilor de ştiri de a insista duminică dimineaţa, transmiţînd Parada de la Arcul de triumf, pe cuvîntul premieră. Totul părea a fi premieră şi nu una simplă, ci o premieră absolută: soarele de decembrie, zis soare cu dinţi; prezenţa simbolică a unor militari din alte ţări NATO; absenţa cocardei tricolore de pe pieptul lui Crin Antonescu; corul înveşmîntat în alb, de părea alcătuit din îngeri cu pufoaice pe dedesubt.

În realitate, singura premieră despre care merita să se vorbească a fost prezenţa lui Nicolae Timofti, preşedintele Republicii Moldova, lîngă preşedintele Traian Băsescu, chiar din momentul primirii Onorului. Şi tocmai această prezenţă n-a fost remarcată de sporovăitorii de la televiziuni. Ba chiar postul public, zis şi TVR, a reuşit rara performanţă de a se întreba, detectivistic, dacă preşedintele Nicolae Timofti va veni la Paradă exact în clipa în care acesta primea Onorul lîngă preşedintele Traian Băsescu.

Mi-e greu să-mi explic trecerea cu vederea a evenimentului care a fost prezenţa lui Nicolae Timofti la Paradă, în locul central, de lîngă Şeful statului român.

Poate că un politician venit de la Chişinău e la noi, la Bucureşti, o banalitate. Oricum un moment mai puţin surprinzător decît ivirea în tribună agitînd un steguleţ a grofului de Vrancea, fost baron pînă la descentralizarea USL-istă.

Sau poate că (şi pe această ipoteză aş paria), Republica Moldova rămîne pentru România la fel cum a fost Basarabia pentru România Mare:

O soră săracă şi pe deasupra provincială.

Prezenţa lui Nicolae Timofte şi-a mărit semnificaţiile de eveniment prin înscrierea în şirul de gesturi făcute de Traian Băsescu în ultimele zile sub semnul Declaraţiei de la TVR