Piaţa serviciilor de property & facility management, care se referă la toate serviciile care ţin de întreţinerea şi administrarea unor clădiri şi proprietăţi, este estimată la valoarea de 0,3% din PIB, cu mult sub media din alte ţări, ceea ce arată potenţialul de creştere al acestor afaceri în următorii ani, spun jucătorii de pe piaţa de profil.
„Ca volum de afaceri, piaţa de property & facility management (P&FM) a ajuns, în anul 2012, la circa 260 de milioane de euro. Din această sumă, aproximativ 210 milioane de euro sunt realizate de firme private, restul de 50 milioane de euro de cele aproape 20 de firme cu capital de stat, cea mai mare fiind RA-APPS (Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat - n.red.). Această piaţă reprezintă la nivelul PIB-ului României pe anul 2012 o proporţie de 0,3%, în creştere cu 8-10% faţă de 2011“, explică Lucian Anghel, Managing Partner în cadrul companiei Building Support Services, una dintre cele mai mari companii locale specializate în livrarea de servicii de facility şi property management, cu afaceri de peste 10 mil. euro anul trecut (în creştere cu aproape 10% faţă de anul precedent). El spune că, în cazul statelor din zona euro, piaţa serviciilor de acest tip are o pondere de 5% din PIB, astfel că potenţialul de dezvoltare este uriaş pe acest segment în România. Continuarea pe ZFCorporate
Piaţa serviciilor de property & facility management, care se referă la toate serviciile care ţin de întreţinerea şi administrarea unor clădiri şi proprietăţi, este estimată la valoarea de 0,3% din PIB, cu mult sub media din alte ţări, ceea ce arată potenţialul de creştere al acestor afaceri în următorii ani, spun jucătorii de pe piaţa de profil.
„Ca volum de afaceri, piaţa de property & facility management (P&FM) a ajuns, în anul 2012, la circa 260 de milioane de euro. Din ace