Producătorul taiwanez de procesoare pentru platformele mobile, MediaTek, continuă să ofere soluţiile sale octa-core producătorilor conaţionali de telefoane inteligente. După ce a oferit în premieră prima soluţie hardware cu opt nuclee celor de la UMI, care au lansat modelul X2S, acum compania a trecut la un producător mult mai cunoscut, adică Huawei.
Cel de-al treilea cel mai mare producător de telefoane din lume, după Samsung şi Apple, pregăteşte un model cunoscut, deocamdată, drept Huawei G750, relatează go4it.ro
Noul smartphone se prezintă cu un ecran de 5,5 inci cu rezoluţie 720p, camere foto de 5MP şi 13MP, 2GB memorie RAM şi 32GB memorie internă. Lăsând la o parte ecranul cu rezoluţie mai degrabă modestă şi versiunea Android 4.2.2 cam învechită, noul G750 este foarte asemănător cu modelul Huawei Honor 4.
Chipsetul MT6592, potrivit producătorului MediaTek, oferă prima implementare reală cu opt nuclee bazată pe o configuraţie paralelă standard şi nu big.LITTLE, precum Exynos 5250 de la Samsung. Soluţia MediaTek este însă una care se adresează gamei intermediare, aceasta oferind opt nuclee ARM Cortex-A7 care funcţionează la frecvenţa de 1,7 GHz şi un nucleu grafic ARM Mali-450.
Momentan, data lansării şi preţul de vânzare sunt încă necunoscute, dar potrivit unor surse neoficiale, Huawei va organiza un eveniment important în luna decembrie, când va lansa şi noile terminale Ascend P6S, Mate 2 şi probabil Honor 4/G750.
Producătorul taiwanez de procesoare pentru platformele mobile, MediaTek, continuă să ofere soluţiile sale octa-core producătorilor conaţionali de telefoane inteligente. După ce a oferit în premieră prima soluţie hardware cu opt nuclee celor de la UMI, care au lansat modelul X2S, acum compania a trecut la un producător mult mai cunoscut, adică Huawei.
Cel de-al treilea cel mai mare producător de telefoane din lume, dup